Copreședintele PNL Alina Gorghiu a anunțat miercuri că au început discuțiile privind susținerea moțiunii de cenzură inițiată de liberali, dar că acestea nu vizează negocieri contra funcții, informează Agerpres.
„Am început deja discuții pentru formarea majorității, ceea ce se poate cât de firesc. Discutăm cu colegi parlamentari pentru că nu vrem să fim luați pe nepregătite și, când dl Predoiu va veni cu programul de guvernare și va fi finalizat, dezbătut, vom avea consultările cu societatea civilă, cu tot ce înseamnă elitele de la nivel local și central, nu vrem să fim prinși pe picior greșit”, a declarat Gorghiu.
Totodată, copreședintele PNL a precizat că discuițiile referitoare la majoritatea parlamentară vor avea loc la momentul potrivit, respectiv la prezentarea programului de guvernare.
„Singura negociere care se poartă este aceea de a susține o moțiune de cenzură pentru a înlătura un guvern toxic. Nu se face absolut nicio negociere contra funcții executive, nu se face nicio discuție de nume, de formulă guvernamentală, absolut nimic”, a spus Gorghiu.
”Este dovada simplă de maturitate politică a acestui partid că nu vom genera asemenea teme și discuții până nu vom avea lucrurile noastre stabilite: un program de guvernare, cu proiecte de anvergură, agreat de mediul de afaceri, de populația din România, care să reușească să transpună agenda publică în agendă politică”, a mai spus liderul PNL.
Și celălalt copreședinte al PNL Vasile Blaga a susținut că Guvernul Ponta va cădea prin moțiune de cenzură.
„Noi ne grăbim să avem un program de guvernare în dezbatere publică pentru a-l îmbunătăți pentru când va cădea Guvernul și va cădea printr-o moțiune de cenzură. Eu văd că foarte multă lume este supărată pe dl Victor Ponta”, a declarat Blaga.