Alina Gorghiu, acuzații de abuz în serviciu la adresa lui Robert Cazanciuc: Acțiunea PSD este încă un motiv pentru care alegerile trebuie să aibă loc la 6 decembrie
Senatoarea PNL Alina Gorghiu îl acuză pe președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, că a convocat o ședință de plen încălcând legea. Asta pentru că PSD urmărește să adopte proiectul de amânare a alegerilor parlamentare până în luna martie a anului viitor, spune Goerghiu, care este și vicepreședinte al Senatului.
Alina Gorghiu:PSD este atât de disperat, încât săvârșește abuz după abuz!
Într-un mesaj publicat pe Facebook, Alina Gorghiu menționează că aleșii PNL se vor delimita ”de orice fel de ședință convocată neregulamentar”.
”PSD este atât de disperat, încât săvârșește abuz după abuz! Domnul Cazanciuc, care împreună cu conducerea PSD, se teme de alegeri ca Dracul de tămâie, a convocat un BP la 13.00. Motivul? Evident că unul singur: amânarea alegerilor parlamentare pentru ca parlamentarii PSD să mai stea încă 3 luni în funcție, prelungire votată chiar de cei care vor beneficia.
BP a fost fără cvorum, pentru că politicienii responsabili nu vor să participe la această mascaradă penibilă. PSD-iștii pozează în responsabili în fața camerelor, iar în rest stau câte 13 persoane la mese mici.
Gorghiu: Com analiza în ce măsură comportamentul lui Cazanciuc se încadrează la abuz în serviciu
Ulterior, domnul Cazanciuc a convocat, neregulamentar, fără o ordine de zi stabilită de BP, un plen, mâine, fizic, pentru probleme organizatorice.
PNL se va disocia de orice fel de ședință convocată neregulamentar, prin abuz în funcție, de către PSD. Vom apela la toate pârghiile regulamentare pentru a contesta la CCR demersurile în disprețul legii făcute de PSD”, a scris Alina Gorghiu pe Facebook.
De asemenea, aceasta a precizat că liberalii vor analiza dacă decizia lui Cazanciuc se încadrează în definiția abuzului în serviciu și precizează că ceea ce s-a întâmpla în Senat este un motiv în plus pentru a organiza alegerile parlamentare pe 6 decembrie.
”De asemenea, vom analiza și în ce măsură comportamentul lui Cazanciuc se încadrează la abuz în serviciu, pentru că așa pare.
Acțiunea PSD de astăzi este încă un motiv pentru care alegerile trebuie să aibă loc la 6 decembrie. Trebuie să scăpăm de această majoritate toxică din Parlament!
ART. 35 (1) Biroul permanent al Senatului are următoarele atribuţii: h) întocmeşte proiectul ordinii de zi a şedinţelor Senatului şi programul de activitate”, a mai scris Alina Gorghiu pe Facebook.
Alina Gorghiu, acuzații de abuz în serviciu la adresa lui Robert Cazanciuc: Acțiunea PSD este încă un motiv pentru care alegerile trebuie să aibă loc la 6 decembrie