Politicienii vor să pună mâna pe justiţie, a declarat preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Alina Ghica. Ea s-a arătat nemulţumită de presiunile făcute în ultima vreme asupra sistemului. Ba mai mult, Ghica spune că tot mai multe posturi cheie din justiţie sunt vânate.
”Cred că puterea politică sau executivă îşi doreşte – nu neapărat la acest moment, ci în general- dar îşi doreşte să-şi impună oamenii în justiţie, da!” a spus Ghica într-un interviu pentru Evenimentul Zilei.
Pe lângă controlul politic, preşedintele CSM a recunoscut existenţa mai multor presiuni asupa justiţiei.
”Toate presiunile care au fost exercitate asupra Justiţiei şi asupra Consiliului au fost sesizate Inspecţiei Judiciare, care în toate rapoartele, a concluzionat că independenţa sistemului, particular a CSM, prin unele acţiuni politice, a fost afectată. Am emis comunicate în acest sens: da, au existat presiuni asupra Justiţiei” a explicat președintele CSM.
De asemenea, Alina Ghica a confirmat că ministrul Justiției, Mona Pivniceru, vrea să se pensioneze.
”Da, doamna ministru a depus o cerere de pensionare la CSM pentru acordarea unei pensii de serviciu. Consiliul nu acordă pensii de serviciu, ci numai organele abilitate, respectiv Casa de Pensii” a spus Ghica.