Sportiva româncă Alina Dumitru, vicecampioană olimpică la Londra în concursul de judo, a declarat după competiție că a suferit o accidentare la braţ în timpul finalei, motiv pentru care nu a mai putut evolua la capacitate maximă, potrivit TVR 1.
„Braţul meu a cedat de data asta, mi l-a forţat la început şi am simţit că ceva s-a întâmplat la el. Nu s-a putut mai mult. Aş fi vrut mai mult, să ies din nou campioană, mai ales că este a XXX-a ediţie a Jocurilor Olimpice, eu fac anul acesta 30 de ani şi aş fi vrut să-i onorez cu încă o medalie de aur. Brazilianca a fost foarte bună şi am zis de la început că o să am un meci foarte greu cu ea„, a spus sportiva.
Alina Dumitru a obţinut medalia de argint la categoria 48 de kilograme, aducând astfel prima medalie a delegaţiei României la Jocurile Olimpice de la Londra.