Politică
Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, omul de afaceri Dorin Cocoș și fiul său, Alin Cocoș, rămân în arest la domiciliu, potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, scrie Agerpres.
Cererea formulată de Alina Bica pentru a lua legătura cu Dan Iliescu, martor în dosarul Bica 2, a fost respinsă.
În luna aprilie, judecătorii ÎCCJ au decis că inculpaților Bica și Cocoș le poate fi înlocuită măsura arestului preventiv cu cel la domiciliu.
Direcția Națională Anticorupție a trimis în instanță pe 26 februarie 2015 dosarul „Bica 2”. Inculpați în dosar sunt Alina Bica, Dorin Cocoș, Alin Cocoș, fostul ministru Adriean Videanu, Ionuț Florentin Mihăilescu (fost consilier al Alinei Bica).