Alin Nica susține candidatura lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale

Publicat: 07 10. 2024, 19:19
Alin Nica/ Facebook

Alin Nica, fostul președinte al PNL Timiș, a anunțat luni că susține candidatura la prezidențiale a lui Mircea Geoană.

El și-a explicat într-un mesaj postat pe Facebook opțiunea invocând experienţa vastă a lui Mircea Geoană şi cariera construită în medii diplomatice, care “reprezintă un atu esenţial pentru România în acest moment”.

Susţin candidatura lui Mircea Geoană pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Contextul actual, marcat de schimbările dictate de autorităţile centrale în privinţa alegerilor, a evidenţiat clar intenţia de vot a timişenilor. Cei 109.000 de votanţi din Timiş care mi-au acordat încrederea lor au demonstrat că valorile şi principiile nu pot fi cumpărate sau manipulate de diverse grupuri politice. Îl susţin pe candidatul independent Mircea Geoană, deoarece experienţa sa vastă şi cariera construită în medii diplomatice reprezintă un atu esenţial pentru România în acest moment. Cred cu tărie că el este candidatul cu cele mai mari şanse în această cursă electorală. Mircea Geoană are nu doar pregătirea diplomatică necesară, dar şi respectul liderilor internaţionali, atât în Europa, cât şi pe scena globală”.

În opinia sa, votul „masiv” al celor care au optat pentru el reconfirmă sprijinul acordat unui candidat bine pregătit, care poate face faţă provocărilor administrative şi, în mod similar, vor aprecia la fel şi când vor avea de ales viitorul preşedinte al României.

„Votul masiv al celor 109.000 de timişeni acordat mie reconfirmă sprijinul oferit unui candidat bine pregătit, capabil să ocupe cu responsabilitate funcţia pentru care candidează şi să facă faţă provocărilor administrative pe care le va întâmpina şi sunt convins că timişenii vor gândi la fel şi atunci când vor alege preşedintele ţării. Alegerile prezidenţiale din acest an vor demonstra încă o dată capacitatea cetăţenilor din Timiş de a alege candidatul care va dezvolta România la nivelul pe care ni-l dorim cu toţii”, afirmă Alin Nica.