Audieri miniştri: Costel Alexe, propus la Ministerul Mediului, a primit AVIZ NEGATIV
Costel Alexe, renominalizat de Ludovic Orban pentru funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, a primit, luni, aviz negativ în comisiile de specialitate din Parlament.
Au fost 17 voturi „împotrivă”, 15 „pentru” și o abținere.
Alexe a spus, în timpul audierilor de la comisie, că fostul ministru al Mediului Ioan Deneş a făcut doar rău silviculturii din România şi că în ultimul an al mandatului acestuia au crescut tăierile ilegale în judeţul Bistriţa-Năsăud cu 24%.
„Din păcate, deşi suntem astăzi adversari politici, după doamna Doina Pană, care a fost ministrul Apelor şi Pădurilor, un ministru bun de altfel, nu o spun eu, o spun şi cei din minister pe care i-am găsit, după domnia sa cred cu tărie că acest minister a fost condus de cel mai slab ministru care l-a avut România vreodată în domeniul silvic şi forestier: domnul Deneş. Domnul Deneş a făcut doar rău silvicuturii din România şi din păcate nu am găsit încă o acţiune bună sau o măsură bună pe care să o fi luat. Indiferent care este răspunsul sau realitatea, vă spun un singur lucru. În ultimul an al mandatului său, în judeţul Bistriţa-Năsăud, nu o spun eu, o spun rapoartele Gărzii Forestiere, tăierile ilegale în judeţul Bistriţa-Năsăud au crescut cu 24 la sută. În judeţul ministrului Apelor şi Pădurilor”, a spus Alexe.
El a spus şi ce a găsit în minister pe tema pădurilor.
„Un SUMAL îngheţat, cifre în creştere ale tăierilor ilegale de păduri, 2019 mai mari ca 2018, studii bine ascunse cu păduri virgine amânate de la protecţie, lipsa pădurilor exploatate şi neîmpădurite în termenul legal de doi ani de zile, o regie a pădurilor, ştiţi că au fost nemumărate discuţii în cadrul comisiilor privind Romsilva, solicitări ale comisiilor în care li s-au răspuns în doi peri, o serie de politici duşmănoare faţă de ce avem mai de preţ, pădurile României”, a mai spus Alexe.
Alexe a mai anunţat că aproape 40 la sută din Pădurea Băneasa va deveni pădure-parc.
„37 la sută din suprafaţa pădurii Băneasa, administrată de Romsilva, va deveni pădure-parc. Sunt dintre dumneavoastră care m-au sunat şi mi-au spus, Costel, avem păduri în jurul oraşelor în care locuim, am vrea să le băgăm în zone de protecţie să nu mai fie păduri de producţie şi pădurile să aibă acel rol pe care ar trebui în jurul oraşelor, de plâmân verde. Celelalte 67 la sută din pădurea Băneasa, deşi sunt proprietate privată, am luat decizia cu ai noştri colegi din cadrul ministerului ca în amenajamentul silvic din luna martie să intre în zona de protecţie. Pentru că Bucureştiul suferă astăzi din cauza poluării”, a mai afirmat ministrul propus la Mediu.