Alexandru Rafila: Putem să considerăm cel puțin medie performanța României în ceea ce privește controlul pandemiei. Numărul de victime a fost important, dar nu a avut aceleași valori ca în alte zone ale globului
Performanța României în ceea ce privește controlul pandemiei poate fi considerată „cel puțin medie”, spune actualul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, care susține că viața s-a desfășurat cât de cât normal și că „numărul de victime, chiar dacă a fost important, nu a avut aceleași valori ca în alte zone ale globului”, transmite Agerpres.
Alexandru Rafila: Performanța României în ceea ce privește controlul pandemiei, cel puțin medie
„Dacă am fi avut la începutul pandemiei cunoştinţele legate de această boală (…), costurile ar fi fost mai mici, dar nu aveam de unde să ştim, erau necunoscute pentru toată lumea. Trebuie să fim conştienţi că performanţa reuşită în România în ceea ce priveşte controlul pandemiei putem să o considerăm cel puţin medie, pentru că, până la urmă, viaţa, cât de cât, s-a putut desfăşura normal şi numărul de victime, chiar dacă a fost important, nu a avut aceleaşi valori ca în alte zone ale globului”, a declarat ministrul Alexandru Rafila, miercuri, la dezbaterea online „Doi ani de la primul lock-down. Riscuri şi ameninţări de sănătate în era post-COVID”, organizată de DC News Media Group.
Consecințele celor doi ani de pandemie, spune oficialul, sunt multiple.
„Unele au fost extrem de triste, tragice. Avem aproape 65.000 de persoane care au murit de COVID. Dacă am fi avut experienţa pe care o avem acum, ar fi fost mai puţine victime. Cred că sistemul de sănătate este capabil să reacţioneze mult mai rapid la ameninţări la adresa comunităţilor, dar şi sistemul de asistenţă medicală este adaptat în acest moment şi poate oferi servicii medicale atât pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, cât şi pentru alte categorii de pacienţi”, a adăugat Alexandru Rafila.
Potrivit social-democratului, „personalul medical şi-a făcut datoria cu prisosinţă”.
„În 2020 s-a redus accesul la serviciile medicale pentru foarte multe persoane. Am ajuns să avem cifre îngrijorătoare în ceea ce priveşte mortalitatea şi nu din cauza coronavirusului. Personalul medical şi-a făcut datoria cu prisosinţă. Le mulţumesc tuturor celor care au redus impactul pandemiei asupra populaţiei în general şi asupra vieţii economice şi sociale în special”, a mai spus ministrul Sănătății.