Alexandru Rafila: Ne găsim într-un haos generat în primul rând de modul în care se comunică. O comunicare sinceră și la obiect ar avea mult mai mult succes decât niște cifre care nu există nicăieri (VIDEO)
Deputatul PSD Alexandru Rafila a criticat Guvernul pentru felul în care comunică în ceea ce privește pandemia de COVID-19 și regulile specifice. Social-democratul s-a arătat de părere că mai nimeni nu înțelege la ce se referă pragurile de incidență pe care le tot repetă autoritățile, precum nici care este corelația dintre ele și gravitatea crizei sanitare.
„Eu sunt convins că o comunicare sinceră și la obiect, nu așa niște chestiuni convenționale, va avea mult mai mult succes decât aceste trei cifre pe care le vehiculăm și care nu există nicăieri”, a spus social-democratul, duminică seară, pe B1 TV, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Ne găsim într-un haos generat în primul rând de modul în care se comunică”, spune Alexandru Rafila
„În primul rând, eu cred că ar trebui să plecăm de la o discuție foarte simplă, ce au nevoie România și populația României în momentul de față? Cred că au nevoie de ceva foarte clar, că discutăm de prevederi de sănătate publică, că discutăm despre informații, cred că lucrurile trebuie simplificate foarte mult. Noi ne găsim în momentul de față în fața unui haos generat în primul rând de modul în care se comunică. Dumneavoastră ați văzut ce s-a întâmplat, s-a elaborat o hotărâre a CNSU, care este aprobată și modificată de o hotărâre de Guvern, după care pe baza hotărârii de Guvern comitetele locale pentru situații de urgență adoptă hotărâri pe care le pun în aplicare la nivelul fiecărui județ, or chestiunea aceasta este așa de alambicată, așa de haotică, încât nimeni nu mai înțelege nimic. Asta este o problemă. Hai să vedem cum facem încât oamenii să știe ce au de făcut. Oamenii, în momentul de față, nu mai înțeleg nimic”, a declarat Alexandru Rafila.
Cel mai important aspect nu este reprezentat de pragurile de incidență, ci gradul de ocupare a spitalelor, care în acest moment este foarte ridicat, spune deputatul PSD.
„Al doilea palier este legat de cifrele astea pe care le discutăm noi. Discutăm de cifrele 3, 6, 7,5. Vă rog să întrebați o sută de persoane să vedeți dacă înțeleg la ce se referă aceste cifre și care este corelația între aceste cifre și gravitatea evoluției pandemiei în România. Nu o să vă poată răspunde aproape nimeni sau chiar nimeni la această întrebare. Eu cred că dacă vrem să facem ca populația să fie participativă la efortul de control al pandemiei, pe care trebuie să îl susținem cu toții, ei trebuie să înțeleagă că cel mai important lucru nu sunt cifrele acestea, ci cel mai important este, dacă ei au o boală, fie că e Covid, fie că este altă boală, pentru că sunt mai multe persoane care au alte boli decât Covid, se pot duce la spital, se pot investiga și se pot trata, or gradul de ocupare a spitalelor în acest moment este foarte ridicat. Dacă oamenilor li s-ar spune, domnule, ai o problemă, dacă tu nu respecți regulile, dacă nu te vaccinezi, nu mai poți să mergi la spital că nu ai unde, nu are cine să te trateze și sănătatea sau viața ta sunt în pericol, eu sunt convins că o comunicare sinceră și la obiect, nu așa niște chestiuni convenționale, va avea mult mai mult succes decât aceste trei cifre pe care le vehiculăm și care nu există nicăieri”, a adăugat Alexandru Rafila.