Deputatul PSD Alexandru Rafila s-a arătat de părere că „festivismul” autorităților și ridicarea „bruscă” a măsurilor augenerat un dezinteres pentru vaccinarea anti-COVID-19, în special în mediul rural, iar la un moment dat virusul s-ar putea transmite din nou într-un ritm susținut în comunitate și am putea asista la alte restricții.
„Nu cred că cineva s-a păcălit vaccinându-se, dimpotrivă, dar dumneavoastră aveți dreptate, a fost puțin cam mult festivism, el a fost încununat de ridicarea bruscă a tuturor măsurilor și rezultatul îl vedem, există foarte mult dezinteres, mai ales în mediul rural. Noi am vaccinat destul de bine în orașele mari, probabil între 30% și 50% în funcție de oraș. În schimb, în mediul rural am vaccinat foarte puțin. Dacă vă uitați la România în ansamblu, 25% din populație a fost vaccinată, față de țări importante, Franța, Italia, care au vaccinat mai bine de jumătate din populație, sau Marea Britanie – chiar aproape 75%”, a declarat Alexandru Rafila, marți, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.
El a explicat că există pericolul „ca la un moment dat boala să se transmită din nou susținut în comunitate, acum nu e cazul din fericire, și să asistăm din nou la niște restricții pe care eu, personal, nu mi le doresc în niciun fel și cred că nici dumneavoastră, nici cei care s-au vaccinat sau nu s-au vaccinat nu își doresc aceste restricții”.
În cele cinci luni de vaccinare anti-COVID-19, în România au fost vaccinate peste 4,1 milioane de persoane, iar mai bine de 3,2 milioane dintre acestea au primit inclusiv rapelul. Din cele patru seruri autorizate de EMA au fost utilizate circa 7,3 milioane de doze.
Până astăzi, 25 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.076.154 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, arată bilanțul prezentat marți de autorități. Un număr de1.035.115 pacienți au fost declarați vindecați, în timp ce30.040 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.