Alexandru Rafila, despre noul plan anti-cancer: S-a lucrat fără întrerupere. Lucrăm la o rețea națională cu centru regional și cel puțin încă două tipuri categorii de instituții cu diverse tipuri de servicii (VIDEO)

Alexandru Rafila, despre noul plan anti-cancer: S-a lucrat fără întrerupere. Lucrăm la o rețea națională cu centru regional și cel puțin încă două tipuri categorii de instituții cu diverse tipuri de servicii (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre noua variantă a planului național pentru combaterea cancerului, duminică, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și susține că „s-a lucrat fără întrerupere” atât la noua formă, cât și la normele asociate.

Alexandru Rafila, pe B1 TV, despre planul național anti-cancer

Întrebat despre criticile pe care le-a adus vechii forme și despre cea nouă, ministrul a declarat: „Eu nu reprezint poziția mea, ci a Ministerului Sănătății și a unui grup foarte mare de profesioniști care lucrează în domeniul oncologiei și care au sesizat inadvertențe. Nu vor altceva decât – și au și făcut-o – să lucreze ca să corecteze aceste inadvertențe (…). Le mulțumesc încă o dată tuturor acestor specialiști pentru faptul că au făcut o nouă variantă a acestui plan național pentru combaterea cancerului și au lucrat și la norme, anumite norme sunt deja terminate. Trebuie, totuși, să venim cu picioarele pe pământ și să dăm girul specialiștilor”.

„Sunt inadvertențe majore care trebuie schimbate. Nu e niciun fel de nenorocire să ai un document care are nevoie de îmbunătățiri, le rezolvi, faci normele care trebuie să fie, atenție, aplicabile și sustenabile (…). Sunt convins că oamenii vor înțelege că am făcut-o cu bună-credință și cu profesionalism (…). S-a lucrat fără întrerupere, s-a lucrat și la o nouă formă a planului, și la norme, acolo unde ele pot fi făcute”, a adăugat Alexandru Rafila, care a vorbit și despre discuțiile cu sindicatele.

„Trebuie să avem un registru al pacienților de cancer. Problema majoră în România, și trebuie să o recunoaștem, este accesul diferențiat între o persoană din mediul rural, de exemplu, dintr-o zonă izolată, și cineva care locuiește într-un centru universitar. Lucrăm la o rețea națională în care să avem un centru regional și cel puțin încă două categorii de instituții care să ofere diverse tipuri de servicii. În plus, programele de prevenție trebuie să acționeze împotriva principalilor factori de risc. În România, din păcate, avem factori de risc la care suntem expuși în mod excesiv – mă refer doar la fumat, de exemplu, sau faptul că alimentația este necorespunzătoare, iar activitatea fizică este insuficientă la copii”, a mai declarat oficialul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`