Deputatul PSD Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, recomandă autorităților să ia o serie de măsuri pentru a adoapta campania de vaccinare anti-COVID-19 la momentul actual, când numărul celor care doresc este în scădere. Într-o declarație de presă pe care a susținut-o miercuri, pe holurile Parlamentului, Rafila a subliniat că nu trebuie politizată campania de imunizare a populației pentru că asta va duce la scăderea încrederii oamenilor în autorități.
„Mă așteptam să reprezinte o prioritate pentru toată lumea, inclusiv pentru Guvernul României, marcarea zilei mondiale a vaccinării și a săptămânii mondiale a vaccinării, în intervalul 24-30 aprilie. Anul ăsta are o semnificație aparte pentru că ne găsim în plin proces de vaccinare împotriva infecției cu noul coronavirus și există speranțe foarte mari la nivelul guvernelor, dar mai ales la nivelul populației pentru o revenire cât mai rapidă la normalitate.
Sunt câteva aspecte care constituie puncte de interes pentru că vaccinarea trebuie să fie încununată de succes cu o condiție, ca ea să fie un obiectiv național, să nu fie politizată în niciun fel și să ofere oamenilor argumente suficiente, serioase, încât să adere la această campanie de vaccinare. (…)
Eu, ca om de sănătate publică, acum și ca reprezentant al PSD, militez pentru un principiu – să nu politizăm campania de vaccinare, să nu politizăm pandemia pentru că lucrul acesta va afecta încrederea oamenilor în autorități și să încercăm să generăm încredere prin ceea ce spunem și mai ales prin ceea ce facem”, a declarat Alexandru Rafila.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
În acest context, deputatul PSD a făcut câteva sugestii pentru îmbunătățirea campaniei de vaccinare.
”Aș vrea să sugerez autorităților să adapteze campania de vaccinare momentului actual când, în mod evident, numărul celor interesați scade rapid, numărul vaccinurilor disponibile este tot mai mare și centrele de vaccinare trebuie să fie la îndemâna populației.
În mediul rural, absolut obligatoriu, trebuie găsită o soluție de colaborare cu autoritățile locale, iar aceste centre mobile de vaccinare trebuie să ajungă acolo când situația este pregătită la nivelul fiecărei comune. Trebuie să existe o periodicitate fixă pentru ca aceste centre de vaccinare să fie cunoscute de locuitori și, în parteneriat cu medicii de familie, trebuie să obținem bune rezultate.
O altă sugestie este încurajarea agenților economici din zona serviciilor să-și vaccineze personalul, să-și consilieze toți angajații, dacă se poate, sau marea lor majoritate să fie vaccinați.
Evident, utilizarea unor lideri de opinie, a unor artiști pentru promovarea campaniei de vaccinare este o inițiativă utilă, dar există trei condiții care trebuie respectate. Prima este ca aceia care fac acest lucru să înțeleagă exact de ce îl fac și pentru ce, trebuie să aibă bună-credință și, bineînțeles, trebuie să existe o coordonare a acestei comunicări și a informării populației”, a mai declarat Alexandru Rafila.