Aleșii locali din ACL au adoptat o rezoluție pentru susținerea lui Iohannis la prezindențiale

Publicat: 06 09. 2014, 17:49

Liga Aleșilor Locali ai ACL a adoptat, sâmbătă, o rezoluție pentru susținerea la prezidențiale a președintelui PNL, Klaus Iohannis, informează Mediafax.

Rezoluția a fost adoptată în unanimitate de aleșii adunați la Brașov, aceștia declarându-și astfel ”sprijinul hotărât și necondiționat față de candidatul ACL”.

Tot sâmbătă a fost adoptată și o rezoluție împotriva măsurilor prevăzute de ”Ordonanța traseismului”.

În document se precizează că această OUG are un singur scop – fraudarea alegilor”.

”Victor Ponta și baronii PSD încearcă, prin controlul a cât mai mulți primari și consilieri locali, să își pună la punct mecanismul de fraudare. Indiferent de șantajele și constrângerile la care va apela Guvernul, vom rămâne loiali electoratului care ne-a ales, proiectelor pe care le-am susținut și candidatului nostru, Klaus Iohannis. Victor Ponta și PSD trebuie să înțeleagă că atunci când suntem amenințați cu lipsa de fonduri, atunci când suntem amenințați cu faptul că nu ne vom putea duce la bun sfârșit proiectele de investiții, în realitate cei amenințați cu adevărat sunt românii. Victor Ponta și baronii PSD trebuie să înțeleagă că nu pe noi ne șantajează, ci își șantajează propriul popor”, se arată în rezoluţie.