Alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 23 martie și 6 aprilie, anunță surse

Publicat: 28 12. 2024, 14:22
Sursa foto: Freepik.com

Alegerile prezidențiale din 2025 vor fi organizate pe 23 martie (turul 1) și 6 aprilie (turul 2), au declarat pentru G4Media surse guvernamentale. O decizie în acest sens a fost luată la ședința de sâmbătă a coaliției guvernamentale.

Calendarul alegerilor va fi adoptat în prima ședință de Guvern din ianuarie

Alegerile prezidențiale vor fi repetate după ce CCR a decis anularea celor organizate în acest an. Liderii coaliției PSD-PNL-UDMR au anunțat public că Crin Antonescu este candidatul comun.

Și-au mai anunțat intenția de a candida Călin Georgescu (independent), Elena Lasconi (USR), Nicușor Dan (independent), Daniel Funeriu (independent).

Primul tur al alegerilor prezidențiale a fost câștigat de candidatul anti-european Călin Georgescu, urmat de Elena Lasconi.

Decizia Curții Constituționale a României de a anula turul întâi al alegerilor prezidentiale este considerat de cei mai mulți dintre respondenți (28%) drept evenimentul anului în România, potrivit unui sondaj IRES realizat prin telefon. Peste 60% dintre respondenți consideră că a fost o decizie proastă.