Alegerile parlamentare 2020 se vor desfășura timp de cel puțin 2 zile în străinătate. Cum pot vota românii din diaspora prin corespondență + Statele care nu sunt de acord cu organizarea scrutinului

Publicat: 02 10. 2020, 17:32

România se pregătește de alegerile parlamentare 2020. Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, a oferit mai multe informații despre scrutinul programat pentru decembrie, în cadrul unei conferințe de presă.

Oficialul MAEîi îndeamnă pe românii din străinătate să voteze, iar pentru ca procesul să se desfășoare în deplină siguranță,să opteze pentru votul prin corespondență.

„Vreau să recomand în mod puternic, insistent ca cetăţenii cu domiciliul în străinătate să se înregistreze pe portalul votstrainatate.ro. Chiar dacă doar două state nu au permis până acum organizarea de secţii de votare pe teritoriile lor, sunt multe state care au recomandat încurajarea votului prin corespondenţă”, a declarat Aurescu.

VotStrăinătate.ro este platforma prin intermediul căreia românii plecați în afară pot vota la alegerile parlamentare.

Până astăzi s-au înscris 3.939 de cetățeni români pentru a vota la secție, termen care a expirat pe 21 septembrie 2020.Termenul de înscriere pentru votul prin corespondență este 22 octombrie 2020. Până în acest moment s-au înregistrat 16.495 de alegători.

Când vor avea loc alegerile parlamentare 2020

Alegerile parlamentare 2020 se vor organiza în străinătate timp de două zile, sâmbătă – 5 decembrie și duminică – 6 decembrie, „cu posibilitate de prelungire”, potrivit ministrului de Externe.

Până în prezent, se cunosc doar două state în care românii nu vor putea vota la parlamentare. Malta și Nigeria sunt singurele țări care nu au permis organizarea alegerilor.

În state precum Marea Britanie, Belgia, Luxemburg și Irlanda se „impun condiții și măsuri speciale, în contextul situației epidemiologice și care au un anumit impact asupra procesului electoral, cum ar fi realizarea de analize de risc epidemiologic și de implementare a măsurilor de prevenire a răspândirii virusului pentru fiecare locație în care sunt organizate secții de votare”, a transmis oficialul MAE.

Printre aceste măsuri speciale se numără „limitarea numărului maxim de persoane aflate în incinta de votare sau în proximitatea imobilului respectiv și controlul strict al accesului în secție”. În cazul Irlandei, problema se referă la faptul că cel puțin în prezent, nu se pot organiza activități în spații închise.