Alegeri prezidențiale 2025. Remus Pricopie și-a depus candidatura în ultimul moment

Publicat: 15 03. 2025, 22:33
Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, şi-a depus, sâmbătă seara, candidatura pentru alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central, cu câteva ore înainte de expirarea termenului legal.

Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025 a informat că a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui Remus Pricopie. Rectorul SNSPA și-a anunțat demersul într-o postare pe contul său de Facebook. Odată cu propunerea, a fost transmis spre analiză şi semnul electoral pe Pricopie doreşte să îl utilizeze în campania electorală.

„În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) şi art. 30 alin. (6) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Biroul Electoral Central urmează să analizeze şi să se pronunţe cu privire la îndeplinirea condiţiilor de legalitate pentru înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral”, precizează reprezentanţii BEC.

Rectorul SNSPA consideră că România are nevoie de un preşedinte democrat şi pacificator, de un preşedinte cu realizări profesionale autentice, empatic şi solidar cu naţiunea, vizionar.

„Preşedintele Republicii trebuie să colaboreze loial şi eficient cu toate instituţiile fundamentale ale statului, Guvernul, Parlamentul sau Banca Naţională, dar şi cu Academia Română, universităţile, instituţiile de cultură, societatea civilă, mass-media, mediul de afaceri şi sindicatele, în interesul dezvoltării ţării. În acelaşi timp, noul preşedinte trebuie să-i reunească pe români, fiindcă în acest moment suntem atât de dezbinaţi!

Lupta mea nu a fost şi nu este împotriva votanţilor lui Călin Georgescu, văzut de aceştia ca o soluţie de criză împotriva actualei clasei politice, ci împotriva unui personaj politic care dorea să ne arunce ţara în bezna politică a trecutului şi să urmeze interesele lui Vladimir Putin. Naţiunea trebuie unificată şi pacificată, iar aceasta trebuie să fie prima şi cea mai importantă sarcină a noului Preşedinte al Republicii!”, a menţionat Pricopie.

Rectorul SNSPA nu are semnăturile necesare

Rectorul SNSPA a precizat că îşi va depune candidatura dar fără ca dosarul său  să fie însoțit de listele de semnături prevăzute de lege. Remus Pricopie a precizat, într-o postare pe Facebook, că nu s-a conformat reglementărilor privind listele de semnături considerâd că sunt exagerate. În acest sens, a dat exemplu sistemele electorale din mai multe state ale UE, unde se cer mai puține semnături.

„Dosarul meu de candidatură nu este însoţit de liste de semnături deoarece în nicio ţară membră a Uniunii Europene nu sunt solicitate atât de multe semnături de susţinere precum în România. De exemplu, în Bulgaria un candidat independent se poate înscrie cu doar 2.500 de semnături. În Austria este nevoie de 6.000 de semnături pentru a fi înscris în cursa prezidenţială. În plus, întreaga dezbatere din ultimele zile privind modalităţile potenţial oneroase de a strânge 200.000 de semnături de susţinere dovedeşte că nu este o cerinţă democratică.

De asemenea, nu trebuie să uităm faptul că, inclusiv la alegerile prezidenţiale de anul trecut, au fost mai mulţi candidaţi care nu au obţinut nici măcar o zecime de voturi din numărul de semnături depuse la înscriere. Atunci, care mai este rostul acestor semnături de susţinere, ce dovedesc ele? În aceste condiţii, consider că prevederea din legea electorală de a avea o listă de 200.000 susţinători, impusă acum două decenii, nu este în conformitate cu spiritul Constituţiei României”, a transmis Pricopie pe Facebook.

Termenul limită de depunere a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale, la Biroul Electoral Central, este sâmbătă, ora 24:00.