Alegeri parlamentare în Franța: Primul tur, câștigat de socialiști și aliații lor ecologiști
Primul tur al alegerilor parlamentare din Franța a fost câștigat de socialiștii noului președinte francez și aliații lor, ecologiștii. Alianța celor două formațiuni este la un pas de a obține majoritatea absolută în Adunarea Națională, după cum arată primele estimări, potrivit AFP.
Astfel, Partidul Socialist a obținut între 275 și 315 fotolii, iar partidul aliat, cel al ecologiștilor, între 12 și 18, dintr-un total de 577 de deputați, în condițiile în care majoritatea absolută este de 289 de fotolii.
Formațiunea de dreapta va avea între 230 și 270 de deputați.
Potrivit institutului CSA, socialiștii erau cotați cu circa 40%, față de reprezentanții partidului de dreapta, UMP, în timp ce stânga radicală, cu care PS nu are o alianță la guvernare, a obținut peste 7% din voturi.
Cel de-al doilea tur al alegerilor legislative este programat duminica viitoare.