Partidul Mişcarea Populară (PMP) va participa pe cont propriu în alegerile locale. Traian Băsescu va candida din partea partidului pe care l-a înființat pentru Primăria Capitalei, scrutin pe care l-a câștigat deja de două ori în trecut. Anunțul a fost făcut chiar de către fostul președinte, luni seară, în cadrul emisiunii Dosar de politician de pe B1 TV.
Președintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, marți, că nu au existat negocieri cu celelalte partide, ci doar un dialog cu premierul Ludovic Orban pe această temă.
Amintim că USR s-a opus alăturării PMP pentru susținerea lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei. De altfel, PMP a fost primul partid care a propus un nume pentru a fi desemnat drept candidat comun la Primăria Capitalei, în persoana lui Nicuşor Dan.
„Nu au existat niciun fel de negocieri între PMP şi celelalte partide. Am avut doar un dialog cu premierul Orban pe acest subiect, care s-a încheiat cu anunţarea unor candidaturi comune între cele două partide, unde PMP nu a fost invitat. Prin urmare, avem obligaţia să venim cu o ofertă sănătoasă, care să creeze probleme reale PSD-ului. Ne vom bate pentru şansa noastră”, a precizat Tomac pentru Agerpres.
El a adăugat că a aşteptat „până în ultima clipă să existe o abordare raţională” în Capitală.
„Pentru liderii USR, propriul orgoliul şi calculele politice mărunte au contat mai mult decât nevoia de a înlătura administraţia PSD. Prin urmare, ne vedem nevoiţi să mergem singuri, cu cei mai buni candidaţi la Capitală şi la primăriile de sector. (…) PMP a propus crearea unui front anti-PSD în Capitală, USR nu şi-a dorit acest lucru.”, a susţinut Tomac.
Traian Băsescu va candida din partea PMP la alegerile locale pentru Primăria Capitalei, scrutin pe care l-a câștigat deja de două ori în trecut, și a subliniat că este în competiție cu PSD, nu cu Nicușor Dan, independentul susținut de PNL și USR-PLUS în cursa pentru postul de primar general al Bucureștiului.
Tot în direct pe B1 TV, Traian Băsescu a vorbit și despre felul în care se va raporta la Nicușor Dan pe perioada campaniei electorale și a subliniat că nu este în competiție cu independentulsusținut de PNL și USR-PLUS.
„Nu o să îl ating pe Nicușor Dan. Nu sunt în competiție cu Nicușor Dan”, susține Traian Băsescu.
Întrebat cu cine e în competiție, el a răspuns: „Cu PSD”.
Întrebat ce crede desprereacția lui Nicușor Dan la candidatura sa, care afirmase că votanții anti-PSD ar putea să îl aleagă pe el dintr-o perspectivă a votului util, Traian Băsescu a răspuns: „Eu am fost unul dintre cei care au inițiat susținerea lui Nicușor Dan, așa că nu îmi rămâne decât să iau notă de părerile dânsului. Eu, însă, am mai văzut campanii cu vot util. Am văzut prea multe la viața mea și prea multe competiții ca să cred numai în votul util. Cei care se păcălesc cu cu această abordare a votului util, trebuie să știe că la votul uninominal lucrurile stau puțin altfel, iar primăria este despre cineva care poate administra Bucureștiul”.