ALDE, atac la adresa PNL: Partidul aflat sub patronajul Alinei Gorghiu și al lui Vasile Blaga se află între ipocrizie și fuga de responsabilitate

ALDE, atac la adresa PNL: Partidul aflat sub patronajul Alinei Gorghiu și al lui Vasile Blaga se află între ipocrizie și fuga de responsabilitate
Foto: dcnews.ro

Prim-vicepreședintele ALDE, Steluța Cătăniciu, a declarat că este dezamăgită de modul în care PNL face politică. Deputatul spune că liberalii transformă Parlamentul României într-o arenă în care vor să-și practice jocurile ieftine.

De asemenea, Cătăniciu critică decizia PNL de a intra în grevă japoneză, acuzându-i că blochează activitatea Parlamentului. „Constat cu dezamăgire că Parlamentul României a devenit pentru PNL un fel de arenă unde își poate pune în practică toate jocurile politice ieftine. Din instituția reprezentativă a poporului român, PNL a transformat Legislativul într-un loc de joacă al intereselor partinice.

Demersul PNL de sta în bănci, cu eșarfe albe la mâini, nu se poate numi grevă japoneză, ci chiul în masă de la discuțiile privind legi importante pentru români. De altfel, am putea spune, la cum s-au desfășurat lucrurile, că această grevă de fațadă a început încă de după moțiune, când cei din PNL au lipsit în masă de la Parlament.

La acest moment, oamenii aflați sub patronajul Alinei Gorghiu și al lui Vasile Blaga nu vor să facă altceva decât să blocheze activitatea Parlamentului. După ce și-au retras reprezentanții din comisia de Cod Electoral, pentru că nu au fost capabili să ducă la îndeplinire responsabilitățile pe care și le-au asumat, acum, noii peneliști pun bețe-n roate întregului Legislativ.

La începutul acestui an, PNL s-a zbătut pentru a prelua președinția Comisiei de Cod Electoral, pe care, în urma negocierilor dintre grupurile parlamentare, a și obținut-o. În acel moment, PNL se bătea cu pumnul în piept că va deschide o dezbatere în comisie cu privire la modalităţile de vot alternativ – votul prin corespondenţă şi votul electronic. Timpul a trecut, iar PNL a transformat dezbaterea în eşec prin încercarea de a impune „propriul” proiect privind votul prin corespondență, un document cu multe lipsuri și pe care, din calcule electorale, îl doreau trecut pe repede înainte„, se arată într-un comunicat al deputatului ALDE remis B1 TV.

Acum PNL ne demonstrează, încă o dată, că poate face doar ceea ce ştie mai bine: să fugă de responsabilitate! Greva japoneză a PNL scoate în evidență penibilul în care se află și lipsa unei viziuni politice pentru acest proiect„, conchide parlamentarul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)
19:31 - Bărbat căutat din 29 decembrie, după ce a accidentat cu sania o fetiță de 8 ani. Copila a rămas fără splină