Agenția Națională pentru Sport, fostul Minister al Sportului, nu are buget fix în an cu Jocurile Olimpice de Vară. Brian Cristian, deputat USR și inițiator al unor proiecte de legi pentru sportivi, a atras atenția că Agenția mai are bani doar pentru salarii, dar nici pentru acestea până la finele anului.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.
„E o problemă asupra căreia am avertizat încă de la începutul anului, chiar mai devreme, când a fost trecută Legea bugetului de stat. Noi atunci am verificat care sunt veniturile și cheltuielile tuturor entităților statutul, iar problema la Agenția pentru Sport e că pentru partea de funcționare li se dau bani doar de salarii, dar nici măcar până la finalul anului.
Agenția pentru Sport e fostul minister, că practic Ministerul Sportului nu mai există, avem acum o agenție.
Am atras atenția că nu vor fi suficiente fonduri necesare. Asta se întâmplă în 2024, an olimpic, iar problema cea mai mare e că, rămânând fără fonduri înainte de jumătatea anului, nu putem să avem o rectificare bugetară care să-i ajute pe cei din instituție.
Mai mult, zilele trecute a fost trimisă o circulară din partaa acestei agenții către direcțiile județene din subordine și i-au anunțat că nu mai au bani pentru absolut nimic decât pentru salarii, iar pe viitor e posibil să nu aibă bani nici măcar pentru salarii”, a declarat deputatul USR.
„Practic, o instituție de stat care există doar pe hârtie. Angajații de acolo ascut creioane pentru că guvernarea PNL-PSD a lăsat-o și fără obiect de activitate, și fără resurse.
Problemele sunt multe la această agenție. Anul trecut a fost executată silit și a trebuit să-și vândă mașinile pentru niște datorii mai vechi pe care le avea. Creanțele respective au mers către o casă de pariuri”, a mai declarat Brian Cristian, deputat USR și candidat ADU la Primăria Baia Mare.
Amintim că Agenția Națională pentru Sport e condusă de fosta canotoare Elisabeta Lipă.