Adriean Videanu: Una din marile probleme ale României este lipsa de structurare a unei formațiuni de dreapta
Liderul PDL București, Adriean Videanu, a comentat, duminică seară, în cadrul emisiunii ”Sub Semnul Întrebării”, de pe B1 TV, lipsa unei formațiuni de dreapta în România care să fie cel puțin la fel de structurată ca și stânga.
”Politic vorbind, cred că una din marile probleme este lipsa de structurare a unei drepte în această țară. Avem o stângă structurată în jurul PSD-ului, care vine din fostul Partid Comunist, a mai adunat și din fosta Securitate și s-a împănat foarte bine. De la 65% la cât au luat în anii ’90, au ajuns și ei pe la un 25%. Acesta este nucleul de stânga”, a declarat Videanu.
Democrat liberalul și-a exprimat regretul față de modul în care PSD a atras PNL în USL.
”Din păcate, au reușit să atragă ca un magnet o speranță de dreapta a anilor ’90, care este PNL. Și care în momentul de față s-a disipat în acest conglomerat de stângă fără să aibă niciun fel de decizie în interiorul acestei structuri. Iar pe dreapta, încă bâjbâim. De aceea eu cred că acestei țări, cu toate riscurile, îi trebuie o construcție a unei formațiuni politice de dreapta reale, care să apere interesul capitalistului, antreprenorul, libertatea economică”, a mai adăugat acesta.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf