Adriean Videanu: Nu este încă momentul ca Răzvan Ungureanu să intre în PDL. El trebuie să-și consolideze încrederea populației
Răzvan Mihai Ungureanu mai are de aşteptat pentru a face parte din PDL. O spune fostul ministru al Economiei Adriean Videanu, care este de părere că democrat liberalii nu pot profita încă de popularitatea premierului.
În plus, trebuie să aştepte ca Mihai Ungureanu să crească în sondaje, spune Videanu.
Adriean Videanu crede că momentul asocierii dintre Mihai Răzvan Ungureanu şi PDL trebuie să aibă loc, dar la momentul potrivit. În opinia fostului primar al Capitalei, Ungureanu trebuie să-şi consolideze încrederea populaţiei şi apoi să intre în rândurile democrat-liberalilor, scrie Evenimentul Zilei.
Despre fostul premier Boc, Videanu are numai veşti bune. Românii ar trebui să-l vadă ca pe un politician serios, ancorat în problemele României. Mai spune însă că în partid se află foarte mulţi oameni politici uzaţi, care trebuie să facă un pas înapoi.
Cât despre regrete, fostului edil îi pare rău că nu a candidat la încă un mandat de primar al Capitalei. Crede că ar fi câştigat detaşat în faţa lui Sorin Oprescu, dar are şi o mare nemulţumire. Faptul că nu mai poate scoate „bordurile” din mintea bucureştenilor.