Adriana Săftoiu, despre gafele purtătorului de cuvânt al lui Iohannis: „Comunicarea nu trebuia făcută pe rețele de socializare” (VIDEO)

Adriana Săftoiu, despre gafele purtătorului de cuvânt al lui Iohannis: „Comunicarea nu trebuia făcută pe rețele de socializare” (VIDEO)

Purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, fost purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu, a comentat, luni seară, în emisiunea „Actualitatea Românească” de pe B1 TV, gafa purtătorului de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis, privind numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu și întâlnirea de la Cotroceni.

„Din păcate, eu nu sunt adepta acestui mod de a face comunicare. Sigur că rețelele de socializare au un rol foarte mare, dar nu e eficient să folosești doar rețeaua de socializare când trebuie să faci comunicare instituțională. Comunicarea instituțională despre întâlniri cred că trebuie realizată prin instrumentele clasice, iar mai departe evident pot fi foarte bine mediatizate și prin rețelele de socializare, dar ulterior”, a spus Adriana Săftoiu.

Referitor la afirmațiile Tatianei Niculescu Bran, despre aspectul Palatului Cotroceni, ea a adăugat că nu „a ales un moment potrivit sau o manieră potriviă pentru a prezenta aceste lucruri”.

„Doamna Niculescu e scriitor și relatările sale țin de această sensibilitate pe care o are și nu s-a adaptat suficient la rigorile pe care le presupune funcția unui purtător de cuvânt, dar aceste lucruri le va corecta în viitor”, a mai spus aceasta.

Adriana Săftoiu, despre gafele purtătorului de cuvânt al lui Iohannis

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:48 - Bărbat arestat după ce a intrat cu mașina în pietoni la Londra
20:22 - Furtuna din București a distrus zeci de mașini și a provocat și alte pagube. Peste 100 de intervenții ale pompierilor în timpul Codului galben
19:53 - Papa Francisc a cerut discuții de pace între Ucraina și Rusia, în mesajul de Crăciun: „Fie ca sunetul armelor să fie redus la tăcere!”
19:25 - Moscova acuză NATO că transformă R. Moldova în centru logistic pentru Ucraina și își aduce infrastructura militară mai aproape de Rusia
18:55 - „Ce putem oferi în casele noastre și în activitățile noastre Pruncului Iisus?”. Predica Patriarhului Daniel de Crăciun
18:25 - Regele Charles, mesaj de Crăciun. Cuvinte emoționante despre „efectele devastatoare” ale războaielor și nu numai: „Toți trecem printr-o formă de suferință la un moment dat în viață” (VIDEO)
17:55 - Haos la minutul de reculegere ținut la un meci din Germania după atacul de la Magdeburg. Un slogan de extremă dreapta a fost sancționat cu mii de huiduieli: „Afară cu naziștii!” (VIDEO)
17:28 - Cele mai tari filme din 2024 și producția momentului. Irina Margareta Nistor: Avem un film extraordinar care cred că este cel mai important de văzut în perioada asta (VIDEO)
17:01 - Zelenski acuză un atac „inuman” al Rusiei pe 25 decembrie: „Pene de curent în mai multe regiuni. Răul rusesc nu va distruge Ucraina și nu va strica Crăciunul”
16:37 - Bărbat arestat după ce a condus beat o mașină furată. Gonea cu 167 km/h prin Brașov și nici măcar n-are permis auto