Adriana Săftoiu a fost aleasă în funcția de purtător de cuvânt al PDL: Este o provocare să particip la reconstrucția partidului

Adriana Săftoiu a fost aleasă în funcția de purtător de cuvânt al PDL: Este o provocare să particip la reconstrucția partidului

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunțat luni că i-a propus Adrianei Săftoiu să fie purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat Liberal, iar aceasta a acceptat.

„A acceptat și mă bucur. O cunosc foarte bine, am lucrat excepțional într-o perioadă asemănătoare pentru PDL, în 2011-2004. Adriana este membru PDL”, a declarat Vasile Blaga.

„Pentru mine e o provocare, din două motive: o dată să particip la reconstrucția PDL și în al doilea rând, conturarea PDL ca un partid de centru-dreapta. E ușor să faci declarații dar e mult mai greu să ai această atitudine”, a declarat Adriana Săftoiu, într-o conferință de presă alături de președintele PDL, după ce a primit vot favorabil în ședința BPN al PDL.

În ceea ce privește votul democrat-liberalilor, Vasile Blaga a precizat că Roberta Anastase a votat împotriva numirii Adrianei Săftoiu în funcția de purtător de cuvânt.

„Îi înțeleg votul Robertei. Ea s-a confruntat cu o atitudine critică din partea mea,  dar sunt convinsă că putem colabora”, a precizat noul purtător de cuvânt al PDL.

Adriana Săftoiu, noul purtător de cuvânt al PDL

Embed:

Adriana Săftoiu a fost aleasă deputat în 2008 din partea PNL. Ulterior a intrat în conflict cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, iar în ianuarie 2012 şi-a dat demisia din Parlament şi la scurt timp a fost exclusă din PNL.

Adriana Săftoiu este membru PDL

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`