Deputatul USR Adrian Wiener a comentat cazul Crevedia, luni, pe B1 TV, la „Bună, România!” cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, și s-a arătat de părere că instituțiile statului român sunt „capturate” și că „există o rețea de complicități care blochează tot”.
Întrebat dacă nu cumva în cazul Crevedia se poate vorbi despre „o mafie transjudețeană”, deputatul USR a afirmat: „Evident despre asta este vorba. Oamenii aceia chiar s-au dus la Registrul Comerțului și au înștiințat chiar și ISU, au fost înștiințați, că au închis punctul de lucru, deci acolo practic ISU știa că punctul acela de lucru e închis. Ei au spus asta, s-au dus la Registrul Comerțului și au făcut acest gest administrativ”.
„ISU, la rândul lui, a notificat toate instituțiile, șapte instituții, cum că acel punct de lucru e închis (…). Evident că toate știau (că stația funcționa clandestin, n.r.), evident, acolo e o rețea de complicități evidente și nu trebuie să îndreptăm lupa miop (…). România funcționează așa, peste tot e așa. Acum am văzut și eu punctajul PSD și ce spune premierul Ciolacu e ca și cum ai spune, domne`, am dat foc la țară, dar acum mulțumiți-ne că venim cu o găleată de apă să stingem”, a continuat Adrian Wiener.
„Instituțiile sunt colonizate. Există o pânză freatică de complicități care blochează tot (…). Despre asta e vorba, despre faptul că instituțiile statului român sunt capturate. Există o rețea, nici măcar subterană acum, sunt sponsori ai partidelor politice acum la PSD – și nu întâmplător la PSD, ca să folosesc vorba premierului, nu întâmplător sunt sponsori la PSD acești oameni – care practic trec dincolo de lege, de instituții”, a mai spus parlamentarul din opoziție.