Programul național de investiții Anghel Saligny se adresează tuturor comunităților din România, indiferent de culoarea lor politică, a declarat Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării și președintele ales al Consiliului Județean Brașov, joi, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai.
Întrebat despre alocarea de 8 miliarde de lei pe care a anunțat-o Guvernul miercuri pentru continuarea investițiilor, ministrul Dezvoltării a spus: „Încă din anul 2022, Partidul Național Liberal a pus bazele acestui program național de investiții, care se numește „Anghel Saligny”, un program care a creat foarte multe divergențe, a creat foarte multe opinii la vremea respectivă, dacă ne amintim bine, un guvern a trebuit să fie schimbat”.
„Este un program care se adresează tuturor comunităților din România, indiferent de culoarea lor politică. Dacă ne raportăm la cele 3.228 de unități administrative pe care le are România la ora actuală, 3.129 de municipii, orașe, comune și județe beneficiază de acest contract, deci aș putea spune că într-un procent de 98,4%, practic, doar cei care nu au aplicat sau cei care nu și-au dorit nu au putut intra în această zonă de a primi finanțare pe aceste proiecte”, a adăugat liberalul.
„Ceea ce ați văzut ieri că s-a întâmplat nu este altceva decât faptul că s-au plătit situații de lucrări pentru aceste obiective despre care vorbim (…). Nu avem alocări directe, nu se dau bani preferențial. Banii vin în baza unor lucrări efectuate, a unor contracte care sunt în implementare”, a mai spus Adrian Veștea.