Adrian Țuțuianu, după ce fiul Rovanei Plumb a fost ales în conducerea PSD Dâmbovița: Cum ar veni, mamițica îi construiește lui Goe un viitor. Organizația a devenit o afacere de ‘famiglie’

Adrian Țuțuianu, după ce fiul Rovanei Plumb a fost ales în conducerea PSD Dâmbovița: Cum ar veni, mamițica îi construiește lui Goe un viitor. Organizația a devenit o afacere de 'famiglie'

Adrian Țuțuianu,mazilit anul trecut după un conflict cu Liviu Dragnea, atacă dur noua conducere a partidului, după ce în funcția de vicepreședinte al filialeiPSD Dâmbovița, pe care a condus-o ani de zile, a ajuns fiul Rovanei Plumb.

„Cum ar veni, mamițica îi construiește lui Goe un viitor”, scrie Țuțuianu pe Facebook.

Nu este de trecut cu vederea nici faptul căRovana Plumb este chiar șefa PSD Dâmbovița.

Țuțuianu susține că, practic, organizația a devenit o afacere de „famiglie”.

„Ce se întâmplă acum în PSD Dâmbovița întrece orice scenariu pe care vreun dușman al partidului și l-ar fi putut închipui/dori. Practic, Organizația a devenit o afacere de „famiglie”, în care puterea de decizie nu mai aparține celor merituoși, ci se păstrează în familie. Din mamă-n fiu:
– RovAna „Pauker” Plumb, președinte;
– Andrei „Goe” Plumb, desemnat aseară vicepreședinte.

Cum ar veni, mamițica îi construiește lui Goe un viitor.

Sunt surprins de lipsa cvasitotală de reacție a organizației. Nu-i mai căinez, însă, pe cei de acolo. După simulacrul de alegeri în 2 minute, fără vot secret, după dezastrul de la europarlamentare (cel mai prost rezultat din istorie), ei asta au înțeles: să gireze în continuare acești impostori la conducere, care nu au scrupule în a-și atinge scopurile (afaceri personale și atât).

În rest, îmi pare rău de toți membrii simpli și onești (foarte, foarte mulți) și de numeroșii alegători cu simpatii pentru un partid de stânga. Partidul lor a fost confiscat de un grup de#impostori, fără nicio legătură cu acest județ!

P.S: Până să fiu exclus din PSD pentru acea scrisoare, le-am spus colegilor că tot ce am scris acolo se va îndeplini. Am avut dreptate până la virgulă. După ce PSD Dâmbovița a fost luat în stăpânire de clanul#Plumb, le-am spus colegilor de aici că mai multe lucruri se vor întâmpla. S-au confirmat toate, până la virgulă„, scrie Adrian Țuțuianu pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`