Ministrul Agriculturii a anunțat că toate programele de sprijin aflate în derulare, care sunt deja bugetate, vor fi continuate şi anul viitor. Adrian Oros a mai precizat că fondurile pentru Programul „Tomata” au fost suplimentate cu 12 milioane de euro, informează Agerpres.
„Toate programele de sprijin, inclusiv Programul Tomata, se vor derula şi în anul care vine. Le-am bugetat, sunt prinse în buget, mai mult, astăzi am semnat o hotărâre de guvern, pentru că în buget erau prinşi doar 50 de milioane de euro, iar necesarul pentru etapa a doua era de încă 12 milioane de euro. Azi am semnat şi pentru cei 12 milioane de euro care să plece către dumneavoastră, către Programul Tomata”, le-a transmis ministrul vineri celor câteva sute de fermieri prezenţi la întâlnirea de la Izbiceni, localitatea cu cei mai mulţi fermieri înscrişi în Programul „Tomata”.
Adrian Oros a mai afirmat că liberalii vor veni cu programe care să rezolve și problemele legate de valorificarea şi depozitarea produselor: „Vom veni cu completări, astfel încât tot ceea ce produceţi să şi vindeţi, să aveţi posibilitatea de a depozita, de a sorta, de a ambala şi de a vinde la preţuri corecte, nu la samsari care să vă ia tot câştigul iar dumneavoastră să rămâneţi cu un câştig foarte mic sau chiar în pierdere”.
Ministrul Agriculturii a mai declarat că se va acorda atenţie şi realizării unor scheme de ajutor pentru cooperative care să producă în cantitate mare, calitativ şi să poată livra cu ritmicitate supermarketurilor.