Adrian Năstase va fi executat silit pentru prejudiciul din dosarul Trofeul Calității: Fostul premier trebuie să returneze 750.000 de euro

Adrian Năstase va fi executat silit pentru prejudiciul din dosarul Trofeul Calității: Fostul premier trebuie să returneze 750.000 de euro

Magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au admis, vineri, cererea de executare silită a fostului premier Adrian Năstase formulată de Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC).

„Admite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de BEJ Timnea Vicenţiu-Pascal împotriva debitorului Năstase Adrian, la solicitarea creditorului Inspectoratul de Stat în Construcţii. Încuviinţează executarea silită ce urmează a se efectua în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, potrivit art. 3711 alin. 3 C.proc.civ., pentru suma de 3.337.452,5258 lei, datorată de debitor în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa penală nr. 176/30.01.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosar nr. 514/1/2009, rămasă definitivă prin Decizia nr. 160/20.06.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători în dosar nr. 2470/1/2012, precum şi pentru cheltuielile de executare. Fără cale de atac, conform art. 3731 C.proc.civ.”, se arată în decizia Judecătoriei Sectorului 1.

Aceasta este o sentință executorie și nu poate fi atacată.

Instanţa a decis atunci şi să menţină dispoziţiile sentinţei date de prima instanţă prin care Adrian Năstase, Jianu Irina Paula, Popovici Bogdan, Popovici Marina Ioana, Vasile Mihail Cristian, Diana Gasparovici, SC A Rond SRL (societate a soţilor Popovici), SC Eurografica SRL (firmă lui Vasile Cristian Mihai) sunt obligaţi să plătească despăgubiri civile totalizând 6.481.383 lei (1.451.435 euro), arată Mediafax.

Prejudiciul în dosarul ”Trofeul Calității” se ridică la 750.000 de euro, iar fostul premier va trebui să acopere această sumă.

Executorul judecătoresc va evalua bunurile lui Năstase și le va scoate la licitație, iar conturile acestuia vor fi de asemenea blocate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`