Într-o intervenție telefonică în direct la Știrile B1 TV, Adrian Năstase a declarat că decizia de luni a ÎCCJ de a-l condamna la doi ani de închisoare vine în urma presiunilor actualei puteri.
Astfel, Năstase consideră că puterea a făcut presiuni în dosarul în care este judecat, motiv pentru care decizia s-a amânat și nu s-a dat la primele ore ale zilei, ”probabil tocmai sub această presiune care s-a exercitat asupra judecătorilor.”
”Ce am considerat la un moment dat a fi un complet de execuție, și nu de judecată, s-a adeverit” a mai adăugat fostul premier.
Năstase a precizat că la un moment dat a cerut recuzarea unuia dintre avocați, Ioana Bogdan, din completul respectiv de judecată, însă persoana a continuat să lucreze la dosar și chiar a fost cea care a înclinat balanța în defavoarea lui.
”Îmi este foarte clar că această decizie nu a avut în vedere declarația lui Crin Antonescu (înainte de decizia ÎCCJ n.r.), ci intențiile actualei puteri de a mă pune într-o situație secundară din punctul de vedere al actualei acțiuni politice” a spus Năstase.
În ceea ce privește impactul deciziei asupra PSD-ului, Năstase consideră că decizia de luni a ÎCCJ nu face altceva decât să victimizeze formațiunea politică amintită.
”Sunt convins că ceea ce s-a întâmplat acum nu va face decât să creeze o victimizare și mai mare în ceea ce mă privește, în ceea ce privește PSD-ul. Pentru a a acoperi nemulțumirile publice (…) s-a hotărât să se dea această lovitură de presă” a spus Năstase.
În ce privește despăgubirile de 33 de miliarde către Inspectoratul de Stat în Construcții cerute la dosar, acestea ”sunt aberații pe care DNA-ul le-a construit” spune Năstase. ”Ca să poată să justifice aceste condamnări, judecătorii s-au bazat pe acel raport de constatare alcătuit de funcționarii de la DNA. Ceea ce este rușinos.”
De asemenea, fostul premier este de părere că decizia nu va rezista ”nici la recurs nici la o examinare obiectivă din partea opiniei publice.”
Adrian Năstase a fost condamnat luni la 2 ani de închisoare cu executare și interzicerea unor drepturi în dosarul „Trofeul Calității”, în care fostul premier este acuzat de corupție.