Adrian Moraru: Sunt un om al Sectorului 3, în care am crescut toată viața. A venit o vreme, totuși, în care nu putem să stăm deoparte (VIDEO)
Adrian Moraru și-a lansat oficial candidatura la Primăria Sectorului 3 din partea PNL și USR-PLUS.
Adrian Moraru, propus de PNL și USR-PLUS la Sectorul 3
„Sunt un om al acestui sector. Toată viața mea am crescut în acest sector și îl cunosc atât de bine! Îmi este drag, știu că uneori acest patriotism local îți poate cumva întuneca rațiunea și să nu știi ceea ce este nevoie să faci pentru el. Sunt un om care a lucrat de mai bine de 20 de ani într-o organizație neguvernamentală în care majoritatea programelor, proiectelor, dezbaterilor au fost legate despre cum trebuie să arate o bună guvernare în administrația publică locală. Sunt un om care a discutat cu zeci și zeci de primari pe fiecare ciclu electoral și pe care i-am avut la dezbateri, cu care am discutat cât costă un serviciu, care este costul unitar în salubritate, care este costul unitar de iluminat public, care este costul legat de serviciile sociale. De la unii, am învățat și de la alții am învățat cum nu se fac niciodată lucruri. Am avut întotdeauna aceste preocupări în ceea ce înseamnă administrația publică locală. Nu mi-am imaginat niciodată sau nu mi-am propus inițial că am să ajung să ofer soluții!”, a declarat Adrian Moraru, candidatul PNL și USR-PLUS la Primăria Sectorului 3.
El a mărturisit că a fost încrezător în perfectarea înțelegerii pentru Capitală între PNL și USR-PLUS, fiind „unul dintre oamenii care n-au avut niciun fel de surpriză că această alianță se va face. Era nevoie de ea! O avem! Cumva am fost surprins că până la urmă în toți acești algoritmi de desemnare a candidatului pentru Sectorul 3 eu am fost cel care a fost desemnat. Culmea este că țineam un training pentru primari”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
La lansare au luat cuvântul și Ludovic Orban, și Nicușor Dan
La eveniment au mai participat și alți actori politici implicați în alianța între PNL și USR-PLUS, iar printre aceștia s-au numărat premierul Ludovic Orban, liderul liberalilor, și Nicușor Dan.
„Sunt mulți care zic că Sectorul 3 este greu de câștigat. Eu sunt convins de contrariu. Două echipe puternice, două echipe formate din oameni de calitate, din oameni moderni, din oameni cinstiți, din oameni care gândesc altfel viața publică – și aici este vorba de echipa USR-PLUS și de echipa PNL – și-au dat mâna ca să arate bucureștenilor că pot să trăiască mai bine, și-au dat mâna pentru a elibera Bucureștiul de mafia PSD, care a sufocat acest frumos oraș și l-a ținut în stare de subdezvoltare, într-o stare în care viața bucureștenilor a fost grav afectată”, a afirmat Ludovic Orban.
Nicușor Dan a tras un semnal de alarmă și a subliniat că „nu e posibil să ai în București firme care produc inteligență artificială, și tu să nu fii în stare să corelezi două semafoare! Nu e posibil să ai în București firme de IT care sunt lideri în domeniul lor în competiția globală, și tu să nu fii în stare să știi cine plătește gunoiul, și cine nu plătește gunoiul. Suntem împreună azi aici pentru a construi o administrație care să fie parteneră cu cetățeanul, care să fie parteneră cu oamenii de afaceri, care primul lucru pe care ni-l spun azi, când se întâlnesc cu noi, este, măcar nu ne încurcați!”.