Adrian Câciu (PSD), noul ministru al Finanțelor, l-a acuzat pe Cătălin Drulă (USR), fostul ministru al Transporturilor, că a făcut reformă doar din gură.
Întrebat despre problemele cu banii de la Metrorex şi CFR, Câciu a răspuns: „Am constatat că pe partea de subvenţii trebuiau achitate facturi restante către furnizorii de utilităţi sau de mentenanţă, de exemplu de la Metrorex. Eu n-aş vrea să creăm crize, să ne trezim că e blocată calea ferată sau, cum am avut vara asta, se blochează metroul. Am deblocat această situaţie. Nu am dat cât s-a cerut”.
„Măcar o rezervă pentru plata subvenţiilor, în sensul de a deconta strict cele necesare sau ce e foarte important ca să nu blochezi activitatea acelor companii, pe care cineva înaintea, nu a mea, că era la Transporturi, eu sunt la Finanţe, şi-a permis să facă reforme doar din gură. Dvs, ca mine, cred că mergeţi cu metroul. Dacă vă simţiţi mai bine după un an de reforme la metrou, atunci înseamnă că eu greşesc”, a mai spus Câciu.
În ședința de vineri, Guvernul Ciucă, proaspăt învestit, a adoptat a doua rectificare bugetară pe acest an.
„Ceea ce contează pentru oameni este că banii pentru pensii sunt prevăzuți în bugetul asigurărilor sociale de stat și banii de asistență socială, toate lucrurile s-au echilibrat”, a declarat noul ministru al Finanțelor, la finalul ședinței.
Precizarea vine în contextul în care Raluca Turcan (PNL) avertizase, când încă mai era ministrul Muncii, că sunt probleme cu plata pensiilor și a alocațiilor pe decembrie deoarece Florin Cîțu, atunci premier, nu a făcut nimic pentru a rezolva situația, deși ea i-a atras atenția.
Ulterior, și Poșta Română a transmis că pensiile vor fi date la timp.