Adrian Câciu, ministrul Finanțelor: Este exclusă înghețarea pensiilor și salariilor anul acesta (VIDEO)
Adrian Câciu (PSD), ministrul Finanțelor, a dat asigurări, miercuri, că salariile și pensiile nu vor fi înghețate în acest an. Ministrul a mai spus că nici „nu vor crește taxele peste nivelul maximal de acum”.
Câciu: Salariile și pensiile nu vor fi înghețate
Întrebat dacă s-a discutat despre îngheţarea pensiilor şi a salariilor pentru a face o economie la buget, Adrian Câciu a răspuns: „Exclus! Am spus asta de când a început o emoţie referitoare la depăşirea ponderii datoriei publice la 50%, că, odată cu această depăşire, pe site-ul Ministerului aveţi şi o informare care spune cum va scădea datoria publică sub 50%. Or nu e cazul în acest an de o astfel de măsură”.
Ministrul a explicat apoi că, de fapt, datoria publică creşte pe seama unor împrumuturi făcute de stat pentru a face investiții.
„Eficientizarea activităţii administraţiei nu trebuie să plece de la calculul cinic al banilor folosiți, ci de la obiective, atribuţii, necesar, operaţionalizarea proceselor şi apoi vei avea un efect asupra diminuării unor cheltuieli sau, de ce nu, în anumite cazuri a suplimentării, că depinde de fiecare instituţie”, a mai susținut Adrian Câciu.
Adrian Câciu susține că taxele nu vor fi majorate
Ministrul Finanțelor a mai afirmat că „nu vor crește taxele peste nivelul maximal de acum”.
Întrebat, în contextul discuțiilor despre impozitarea progresivă, dacă e posibil să fie introduse de anul viitor o serie de deduceri pentru salariile mici și ulterior o eventuală creștere a impozitului pe veniturile mai mari, Câciu a răspuns: „Aș vrea să lăsați lucrurile să ajungă la dezbaterea coaliției. Da, unul din obiective este creșterea deducerilor, dar n-aș vrea să intru, pentru că ar trebui să intru și la al doilea răspuns al dumneavoastră. Eu voi prezenta absolut toate simulările pe toate componentele. Ceea ce vreau să înțelegeți este că nu vor crește taxele peste nivelul maximal de acum, dar trebuie să știți, de exemplu, calendarul de accize a expirat în 2022. Este normal să existe un act normativ să stabilească un nou calendar”.