Adrian Câciu, ministrul de Finanțe: „Avem cel puțin șase programe guvernamentale pentru industria alimentară”

Adrian Câciu, ministrul de Finanțe: „Avem cel puțin șase programe guvernamentale pentru industria alimentară
Adrian Câciu, despre majorarea vârstei de pensionare: „ Îl pui pe om să plătească 40 de ani ca să-i dai 2 ani pensie, mi se pare cinism maxim” Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

De trei decenii, România exportă pe bandă rulantă materii prime și importă produse procesate. Astfel, deficitul balanței comerciale al țării noastre cunoaște an de an recorduri negative, iar moneda națională devine din ce în ce mai slabă în comparație cu euro.

Adrian Câciu, ministrul de Finanțe din partea PSD, promite să pună bazele unei strategii care să stimuleze în mediul autohton producția proprie, pentru consum intern. Totodată, în baza unei astfel de strategii, România ar putea reîncepe să conteze ca exportator, la nivel european.

Ministerul Agriculturii și Ministerul de Finanțe ar urma să gestioneze mai multe programe orientate către antreprenorii români, respectiv micii producători.

„Avem șase programe cel puțin, care vor porni la jumătatea lui ianuarie pentru zona de procesare și industrie alimentară, cu sprijin și de la Ministerul de Finanțe. (…) tocmai pentru a începe să mergem pe zona în care declinul pe zona de balanță comercială să fie diminuat”, a declarat Adrian Câciu, pentru B1 TV, luni seara, 3 ianuarie.

România importă pe bandă rulantă ceea ce poate produce

Economistul Mircea Coșea a tras semnalul de alarmă pentru B1 TV. Potrivit acestuia, deficitul balanței comerciale, absolut îngrijorător, trebuie să-i determine pe guvernanți să ia măsuri urgente

„Noi importăm într-o măsură absolut dezastruoasă din punct de vedere al consumului nostru curent. În primul rând, alimentele pe care am putea să le facem în țară foarte bine dacă am fi puțin preocupați de asta, dar nu suntem.

E o crimă ce se întâmplă acum, să se arunce pe câmp castraveții și roșiile, în loc să le prelucrăm în țară și să le vindem, că atunci am putea reducem deficitul comercial. E o crimă să nu avem în țară capacitatea de a crește purcei. Noi importăm scroafe gestante și purcei din Ungaria, Polonia de unde putem”, a declarat Coșea, pentru B1 TV, anul trecut.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`