STUDIU: Adolescenții români, cei mai fericiți dintre europeni. La polul opus, tinerii britanci sunt îngrijorați pentru ce le rezervă viitorul
Adolescenții români sunt mai fericiți decât cei din multe ate țări europene, mult mai dezvoltate decât România, arată un studiu internațional. La polul opus se află tinerii din Marea Britanie, pe care faptul că ar putea eșua în viață îi îngrjorează extrem de tare, potrivitraportului anual „Good Childhood” de la Children’s Society.
De ce sunt tinerii britanci nefericiți
Principalele motive care îi preocupă pe britanicii cu vârste între 10 și 17 ani sunt sărăcia, teama de eşec şi presiunea la școală. Mai mult, aceștia au declarat că se tem că vor fi judecațidacă nu reușesc ceva din prima. Marea Britanie are unele dintre cele mai ridicate niveluri de presiune în timpul școlii, conform datelor de la ministerul Sănății britanic. Astfeldoar 64% dintre ei sunt mulţumiţi de viaţa lor, acesta fiind cel mai mic procent din cele 24 de țări examinate.
Țăriledin care au fost comparați adolescenții
Copiii din România s-au declarat cei mai mulțumiți de viața pe care o duc (85%), chiar înaintea Finlandei (84%), în timp ce Marea Britanie a obţinut un scor mai mic decât Spania (82%) și Franța (80%).
Trebuie menționat că studiul a fost făcut înainte de izbucnirea pandemie de COVID-19, care a înrăutățit situația.
În ultimii ani, Marea Britanie a avut cea mai mare rată de creștere a sărăciei în rândul copiilor, în timp ce nivelul mediu al sărăciei copiilor a scăzut. Cei din Elveția, România și Austria au avut cea mai mică teamă de eșec, doar Malta apropiindu-se de scorul Marii Britanii.
Adolescentele sunt mai nefericite decât băieții de aceeaşivârstă
Raportul a mai scos la lumină și că tinerele sunt mai nefericite decât băieții în mod constant, aproape un sfert din fetele de 15 ani se luptă cu poziția lor în societate.
”Fetele tindeau să fie mai fericite decât băieții la sfârșitul școlii primare, dar între 10 și 15 ani sentimentul de bunăstare scade abrupt”