Administrația Prezidențială: Traian Băsescu nu a primit solicitare de la Victor Ponta pentru o întrevedere, miercuri
Întâlnirea anunțată pentru miercuri între preşedintele Traian Băsescu și Victor Ponta, pe tema discuțiilor pe care premierul le-a purtat la întrunirea ”Prietenii coeziunii” de la Bruxelles, nu va mai avea loc.
Președintele nu a primit solicitare din partea premierului pentru o întrevedere miercuri, aceasta urmând a fi stabilită când va fi adresată solicitare, în funcţie de agendele celor doi, a declarat Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului.
„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, nu a primit până la această oră nicio solicitare din partea primului-ministru al Guvernului României, domnul Victor Ponta, în vederea unei întâlniri în cursul zilei de mâine. Când va exista o astfel de solicitare, evident se va stabili o zi şi o oră în funcţie de agendele celor doi înalţi oficiali”, a declarat Oprea, potrivit Mediafax.
În schimb, pe agenda de miercuri a președintelui figurează o întrevedere cu cu delegația comună a Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale, la finalul vizitei efectuată de aceasta în România.