Guvernul Grindeanu a decis să acţioneze fără să se coordoneze cu CSAT, stabilind unilateral agenda de aprobare a proiectului de buget, a transmis Administrația Prezidențială, printr-un comunicat.
Precizarea vine în contextul în care premierul Sorin Grindeanu a declarat la ședința de Guvern de vineri că nu a putut adopta bugetul pentru 2017 pentru că nu are avizul CSAT. Grindeanu a dat de înțeles că în situația aceasta s-a ajuns din cauza președintelui Klaus Iohannis, care tergiversează procesul, deși, anul trecut, atunci când Cabinetul tehnocrat a trebuit să aprobe bugetul, s-a mișcat rapid.
"Am avut o discuție astăzi cu domnul președinte Iohannis, am sperat la un parcurs așa cum a fost, spre exemplu, anul trecut, când în 9 decembrie s-a adoptat proiectul și s-a trimis spre Parlament, iar pe 10 a fost ședinta CSAT. Am sperat…", a explicat Grindeanu.
Reacția Administrației Prezidențiale la această acuzație a venit rapid:
”Administraţia Prezidenţială precizează că, în anul 2015, Guvernul a transmis Secretariatului CSAT proiectele de buget pentru instituţiile din domeniul securităţii naţionale pe data 7 decembrie. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării s-a reunit pe data de 10 decembrie 2015 pentru avizare. În acest an, Guvernul a decis să acţioneze fără să se coordoneze cu CSAT, stabilind unilateral agenda de aprobare a proiectului de buget”.
Președintele Klaus Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării pentru marți, 31 ianuarie, ora 12.30 pentru analizarea proiectului de buget pe 2017.