Administrația prezidențială: Acuzațiile formulate de Antena 3 la adresa lui Traian Băsescu sunt o minciună

Publicat: 08 09. 2012, 21:28
Foto: 9am.ro
Administrația prezidențială a anunțat, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că acuzațiile formulate de postul de televiziune Antena 3, potrivit cărora președintele României, domnul Traian Baăsescu, ar fi călătorit sau ar fi urmat să călătorească cu o aeronava la Riad (Regatul Arabiei Saudite), în data de 3 august 2005, sunt o minciună.

Administrația prezidențială informează că președintele nu a efectuat nicio vizită la Riad (Regatul Arabiei Sudite), în timpul mandatelor sale de șef al statului.

“Președintele României, domnul Traian Băsescu, nu a efectuat nicio vizită la Riad (Regatul Arabiei Sudite), în timpul mandatelor sale de șef al statului”, se precizează în comunicat.

În comunicatul oficial se mai explică faptul că “răspunsul prompt a fost transmis postului de televiziune menționat”.

În ciuda răspunsului prompt primit din partea Adminstrație prezidențiale, “postul Antena 3 a ales să continue campania de dezinformare publică la adresa președintelui României, domnul Traian Băsescu”, se mai precizează în comunicat.