Adina Vălean: PSD este sfâșiat între doctrina Ion Iliescu și doctrina poșetelor

Publicat: 26 05. 2014, 14:28

Europarlamentarul PNL Adina Vălean a atacat PSD-ul, luni, după ce Victor Ponta a numit ”trădători și traseiști” europarlamentarii PNL.

„Ponta nu are cum să înțeleagă orientări doctrinare, pentru că el nu are doctrină, iar PSD este sfâșiat între doctrina Ion Iliescu și doctrina poșetelor”, a declarat soția lui Crin Antonescu.

Reacția acesteia vine după ce Ponta a făcut acele afirmații referindu-se la posibilitatea ca PNL să adere la grupul PPE în noul Parlament European.

Eu cred că locul PNL în noul Parlament European este în grupul PPE, pentru că din păcate orientarea partidelor care compun acum grupul ALDE este majoritar centru-stânga. Noi vrem să reprezentăm interesele românilor în politica europeană, iar aceste interese sunt legate exclusiv de politica de dreapta. Vom fi o voce cu greutate, pro-România, în interioriul celei mai pro-europene familii politice. Socialiștii înseamnă Rusia și din păcate pentru România înseamnă un număr mare de europarlamentari foarte slab pregătiți în politica europeană”, a susținut Vălean într-o declarație de presă, citată de Mediafax.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că în şedinţa de luni a conducerii partidului, va propune ca europarlamentarii PNL să adere la grupul PPE din Parlamentul European, pebntru a evita ca astfel un socialist să ajungă la președinția Comisiei Europene. (Detalii AICI)