Inițiativa USR pentru eliminarea inechităților din legea pensiilor încă stă la sertar, a declarat Adina Săniuță, senatoare a partidului, joi, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac.
„Avem din nou cea mai mare inflație din Uniunea Europeană (…), prețurile tot cresc, cu 5,7%. Tot cronologic, vreau să vă spun că noi, cei de la USR, am depus o inițiativă prin care doream să eliminăm aceste inechități, cel puțin pentru mineri și alți oameni care au lucrat în condiții speciale. Această inițiativă încă stă la sertar. Aud astăzi că un alt partid își dorește să depună o astfel de inițiativă”, a declarat Adina Săniuță.
„În privința neimpozitării primilor 3.000 de lei, susținem această inițiativă pentru toți pensionarii și, mai mult, dacă ne uităm la ce își dorește USR, noi ne dorim să avem un sistem contributiv pentru toți”, a continuat senatoarea USR.
„Dacă ne uităm la militari, vă dau un exemplu, un colonel care a ieșit la pensie în 2011 are o pensie de 4.000 de lei, unul care a ieșit în 2018 are o pensie de 8.000 de lei. N-au făcut oare aceeași muncă oamenii aceștia? Sunt clar multe inechități care trebuie reparate, însă s-a stat cu această lege în Parlament, au fost dezbateri peste dezbateri. Colegii mei din comisiile de muncă au depus amendamente care să vină cu corecții astfel încât oamenii să nu mai sufere, însă ele au fost ignorate”, a mai declarat senatoarea USR Adina Săniuță.