Actorul Victor Rebengiuc va fi decorat cu medalia „Nihil Sine Deo” de către regele Mihai I, în cadrul unei ceremonii care va fi organizată pe 28 februarie la Castelul Peleș din Sinaia, informează Mediafax.
Decoraţia regală „Nihil Sine Deo” poate fi acordată personalităţilor marcante din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar, „care au ajuns la un respectabil număr de ani în profesie sau au realizat o performanţă de înalt nivel, au avut o iniţiativă ieşită din comun, au dat dovadă de generozitate şi spirit de răspundere, au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogaţi prezentul românesc”.
Cunoscutul actor Victor Rebengiuc a jucat în filme de referință precum Pădurea spânzuraţilor”, în regia lui Liviu Ciulei – premiat la Festivalul de la Cannes, în 1965 -, „Tănase Scatiu”, în regia lui Dan Piţa, „De ce trag clopotele, Mitică?”, în regia lui Lucian Pintilie, „Faleze de nisip”, de Dan Piţa, „Moromeţii”, de Stere Gulea (premii la festivalurile din San Remo – Italia şi Santarem – Portugalia), „Balanţa”, de Lucian Pintilie, şi mai recentul „Medalia de onoare” de Călin Netzer.