Continuă la Bruxelles acțiunile în favoarea intrării României în Schengen, guvernul de la Viena fiind singurul care se mai opune în acest moment extinderii.
Mai mulți membri pro-europeni ai Partidului Social Democrat s-au mobilizat și au transmis un semnal statelor europene privind importanța extinderii spațiului Schengen. Aceștia s-au adunat în fața sediului Consiliului UE, în condițiile în care subiectul a fost discutat de către ambasadorii statelor membre în ședința pregătitoare a Consiliului Justiție și Afaceri Interne ce va avea loc joi, potrivit unui comunicat de presă.
„Partidul Social Democrat şi militanții PES activists România au susținut mereu dreptul țării noastre de a adera la spațiul Schengen, iar familia noastră social-democrată europeană a sprijinit fără echivoc România. Prin această acțiune am dorit să arătăm, încă o dată, importanța acestui vot atât pentru România, cât şi pentru Uniunea Europeană, dar şi mizele unui răspuns negativ.
Guvernanții de dreapta din Austria trebuie să înțeleagă impactul şi costurile acestor frâne politice puse proiectului european, întrucât un vot negativ subminează încrederea în solidaritatea și unitatea europeană. În acest context, împreună cu colegii mei din PES activists România, veniți din toată țara şi din diaspora, am afişat în fața Consiliului UE şi a Comisiei Europene mesaje pro-europene privind aderarea la spațiul Schengen, în toate limbile Uniunii Europene, pentru a arăta susținerea românilor pentru acest obiectiv.
Acțiunea este cu atât mai relevantă cu cât astăzi aniversăm 22 de ani de la semnarea și proclamarea Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene prin care au fost clarificate drepturile personale, civice, politice, economice și sociale ale europenilor, iar noi considerăm accederea la spațiul Schengen un drept al românilor”, a declarat coordonatorul PES activists România, eurodeputatul Victor Negrescu.