ACL va depune un amendament pentru ca ordonanța de urgență să nu mai fie instrument de legiferare
Ordonanța de urgență este un instrument legislativ nedemocratic, acuză Alianța Creștin Liberală (ACL), care va depune un amendament pentru revizuirea Constituției întrucât ordonanța de urgență să nu mai fie instrument de legiferare.
„Pentru a reda Parlamentului funcția de legiferare furată de Guvern, trebuie să eliminăm din Constituție ordonanța de urgență”, se arată într-un comunicat al ACL semnat de senatorul PDL Nicolae Vlad Popa și de deputatul PNL Gabriel Andronache.
Ordonanța de urgență „distruge” statul de drept în țara noastră, susțin parlamentarii din ACL, citați de Agerpres.
Premierul Ponta a emis în doi ani de zile peste 250 de ordonanțe de urgență, reprezentând peste 70% din activitatea parlamentară din ultimele trei sesiuni parlamentare, mai subliniază ACL.