Academicianul Răzvan Theodorescu: Ponta ar trebui să-și ceară scuze pentru plagiat, nu să-și dea demisia

Publicat: 29 06. 2012, 14:04
Foto: romanialibera.ro

În timp ce majoritatea figurilor publice susțin că Victor Ponta ar trebui să demisioneze dacă se va dovedi că a plagiat, academicianul Răzvan Theodorescu, fost ministru al Culturii în Guvernul Adrian Năstase, susține într-un interviu pentru RFI, că premierul trebuie să-şi ceară scuze, nu să-şi dea demisia.

„Din punctul meu de vedere, însă, dacă Victor Ponta este de vină, el trebuie să îşi ceară scuze. În alte părţi ale Europei, pentru acest lucru demisionezi. La marginea Europei, unde suntem noi, îţi ceri numai scuze, îţi ceri iertare şi mergi înainte”, a spus academicianul.

Întrebat de ce ar fi suficientă doar o demisie, Răzvan Theodorescu a răspuns: „Situaţia politică în România este de aşa natură, încât o demisie a primului-ministru ar complica lucrurile. Eu nu cred că Victor Ponta este atât de vinovat. Poate a făcut-o, dacă se va dovedi că a făcut-o, din inexperienţă, nu din rea-voinţă”.

În ceea ce privește dizolvarea Consiliului General al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, care analizează cazul de plagiat al lui Victor Ponta, Răzvan Theodorescu spune că e o „coincidenţă ciudată”.

„Într-adevăr, pare bizar, e o coincidenţă de care nu ştiam. Comisia aceasta este o comisie onorabilă, care lucrează cu diverse compoziţii de ani de zile şi este credibilă. De ce a fost ea desfiinţată sau de ce a fost conducerea schimbată, nu ştiu. Mi se pare ciudată coincidenţa!
„, afirmă academicianul.

Vezi AICI mai multe detalii despre acest caz.