A crezut că a cumpărat doi căţeluşi abia născuţi, însă surpriză… S-au mărit şi s-au transformat în… Nu erau deloc câini! Ce crescuse, de fapt?
Un bărbat din China şi-a dorit foarte mult doi câini, pe care să-i crească şi dreseze pentru paza fermei lui.
S-a întâlnit cu un comerciant care vindea animăluţe, printre care şi câini. Wang l-a întrebat pe respectivul vânzător dacă acele animale vor ajunge, la maturitate, câinii de care are el nevoie. Samsarul de patrupede l-a asigurat că da, iar chinezul n-a mai pierdut timpul şi a cumpărat puii de câine. Sau, cel puţin, asta avea el impresia că achiziţionează.
„Câinii” i-au mâncat găinile
A luat puii, i-a hrănit, i-a crescut corespunzător şi, uşor-uşor, patrupedele au ajuns la maturitate. Chinezul a observat cum animăluţele au un apetit deosebit pentru găinile din gospodăria lui, astfel că i-a trecut într-un ţarc. La 2-3 luni de când a cumpărat ceea cea crezut el că sunt câini, a avut un moment de uluială.
De fapt, cumpărase doi pui de urs
De fapt, vânătorul din târg îi vânduse doi pui de urşi, pe care îi luase din pădure, în timp ce se făcea braconaj. Wang s-a speriat şi a chemat autorităţile. A spus toată povestea despre cum a intrat în posesia urşilor, iar animalele sălbatice i-au fost confiscate.
Urşii au fost duşi într-un parc naţional din China, unde acum trăiesc într-un soi de semi-sălbăticie controlată de Protecţia Animalelor. Wang s-a ataşat în cei doi ani de puii de urşi, iar acum îi vizitează în parcul respectiv.