B1 TV difuzează sâmbătă, 18 septembrie, de la ora 21.00, în premieră și în exclusivitate în România, documentarul ”America după 11 septembrie”, o producție impresionantă marca Frontline/PBS.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Acesta este cel de-al doilea film adus în atenţia publicului de postul nostru, după cel de săptămâna trecută, „102 minute care au schimbat America”.
Documentarul-eveniment ”America după 11 septembrie” reprezintă o sinteză obiectivă a celor 20 de ani care au urmat atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001, văzută din perspectiva celor patru administrații prezidențiale (Bush, Obama, Trump și Biden), analizează politica externă a SUA în acești 20 de ani, dar și modul în care 9/11 a modificat profund societatea americană în tot acest timp.
Acest film va fi difuzat, în România, la 10 zile de la premiera care a avut loc în SUA, B1 TV fiind printre primele posturi TV din lume care îl va prezenta publicului larg.
Atacurile de la 11 septembrie 2001 s-au soldat cu 2.996 de morți din 90 de țări, inclusiv cinci români, și a devenit cel mai sângeros atac străin din istorie comis pe teritoriul american. Bilanţul l-a depășit pe cel de la Pearl Harbor, din 1941, soldat cu 2.403 de morţi în rândul americanilor.
Dintre cele aproape 3.000 de victime ale atacurilor, o treime încă sunt neidentificate. De fapt, abia în urmă cu doar câteva zile victimele cu numărul 1.646 și 1.647 au fost identificate, cu ajutorul unor tehnologii noi de secvențiere a ADN-ului.
Atacurile de la 11 septembrie au fost coordonate şi revendicate de gruparea teroristă al-Qaida, ce-l avea lider pe Osama bin Laden. Autorităţile americane au avut nevoie de aproape 10 ani pentru a-l găsi şi ucide pe bin Laden, considerat arhitectul atacurilor din 11 septembrie. SUA puseseră o recompensă de 25 de milioane de dolari pe capul său.
Pe 2 mai 2011, o echipă a trupelor de elită Navy SEALS a lansat un raid asupra bazei acestuia din Abbottabad (Pakistan), omorându-l pe ben Laden şi mai mulţi dintre bodyguarzii săi.
Americanii au comemorat cei 20 de ani de la prăbușirea Turnurilor Gemene de la World Trade Center prin desecretizarea primul document desecretizat al investigației sale legate de atentate teroriste din 11 septembrie 2001.
Potrivit CNN, documentul făcut public la ordinul președintelui Joe Biden a fost redactat în 2016 și oferă date despre investigația pe care FBI a desfășurat-o în legatură cu sprijinul logistic oferit de autoritățile saudite teroriștilor Al-Qaida care au deturnat avioanele.
Un oficial consular saudit și un agent de informații saudit din Los Angeles ar fi oferit sprijin logistic pentru cel puțin doi dintre atacatorii din 11 septembrie.