Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, duminică seara, că în prima săptămână de școală au fost confirmate prin PCR 73 de cazuri de COVID-19. Reamintim că în data de 3 ianuarie au revenit fizic la școală elevii din ciclul gimnazial și liceal.
Sorin Cîmpeanu a mai precizat că numărul este aproape la fel de mare ca în prima săptămâna în care s-au folosit testele de salivă în școli.
În data de 3 ianuarie 2022, elevii din ciclul gimnazial și liceal au revenit fizic în bănci, urmând ca acestora să le fie recoltate probe de salivă pentru testarea rapidă pentru COVID-19. În urma testări rapide, dar și a confirmării prin PCR, în prima săptămână, s-au înregistrat 73 de cazuri de infectare.
„Dacă în primele două săptămâni am utilizat 13 milioane de teste, din care doar 111 au fost confirmate pozitiv, rata este extrem, extrem de mică.
Dar la testele pe care le-am făcut la începutul acestei săptămâni, deja din 1,5 milioane de teste, pentru că atâtea au fost folosite, avem deja 73 de cazuri confirmate inclusiv prin teste PCR. Deci, aproape la fel de multe, dintr-un milion și jumătate, cât am avut din 13 milioane acum două săptămâni.
Asta înseamnă că responsabilitatea este din ce în ce mai pronunțată. Nu atât cât trebuie, dar este mai bine din perspectiva numărul de teste care sunt confirmate PCR”, a declarat ministrul Cîmpeanu, la Digi24.
Ministrul Educației a mai precizat că rata de vaccinare în rândul elevilor a ajuns aproape de 40%, iar în ceea ce privește personalul din învățământ, rata de vaccinare este de 70%.
Din păcate, ministrul a anunțat că în România există totuși și unități de învățământ în care rata de vaccinare este de doar 10%, însă nu a oferit detalii cu privire la locul unde se află acestea și motivele pentru care personalul nu se imunizează.
Totodată, la nivel național, există și peste 2.000 de școli unde personalul este vaccinat în procent de 100%.