Pe 28 noimebrie 1989, Arsenie Boca se stingea din viață, cu puțin timp înaintea Revoluției. 31 de ani s-au scurs de la moartea duhovnicului României. Anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, oameni nu mai pot merge la Mănăstirea Prislop, la comemorarea lui Arsenie Boca, duhovnicul care a făcut minuni pentru mulți români. Interesant este că Biserica Ortodoxă Română nu nu l-a trecut încă în rândul sfinţilor pe acesta, deşi primele demersuri pentru canonizarea lui datează de mai mulţi ani.
Arsenie Boca, considerat de către unii din ucenicii săi ca fiind cel mai mare duhovnic român alsecolului XX, s-a născut la data de 29 septembrie 1910 în localitatea Vața de Sus, județul Hunedoara și a murit la 28 noiembrie 1989, la Sinaia, în Prahova.
Pe Părintele Arsenie îl chema, de fapt,Zian Boca.
Arsenie Boca a fost un elev dedicat studiului şi artelor, potrivit propriilor declaraţii. „În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu”, scria Arsenie Boca, în declaraţia dată în 17 iulie 1945, anchetatorilor, la Râmnicu Vâlcea. Zian Boca a fost şef de promoţie în liceul din Brad, potrivit relatărilor foştilor săi colegi de liceu. A absolvit liceul în anul 1929 şi s-a îndreptat spre Teologie, scrie Adevarul.
Arsenie Boca a făcut primii paşi spre viaţa monahală la sfârşitul anilor 1930, după ce a absolvit studiile teologice şi pe cele ale Institutului de Arte Frumoase din Bucureşt. În primăvara anului 1939, pe atunci tânărul diacon cu numele Zian, fusese trimis în călugărie pe Muntele Athos, de către Mitropolitul Nicolae Bălan. În cele trei luni petrecute în „grădina maicii Domnului”, cum este numită monahia de pe muntele Athos, Arsenie Boca a muncit la construirea treptelor spre schiturile şi peşterile călugărilor şi s-a ocupat de copierea manuscriselor Filocaliei, care urmau să fie publicate apoi în România. După experienţa de pe Muntele Athos, în anul 1939 se întoarce la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (judeţul Braşov), iar în Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoţească şi numit stareţ al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează schimbând înfăţişarea locurilor.
O serie de cărţi şi studii au fost dedicate minunilor, mărturiilor şi sfaturilor atribuite duhovnicului. Iată, așadar, câteva dintre mărturisiri, publicate în volumele biografice şi religioase.
De la bolnavi de cancer la orbi şi persoane suferinde de paralizie, „pacienţii” părintelui erau vindecaţi, conform relatărilor, prin puterea credinţei.
„În lucrarea părintelui Arsenie avem şi cazuri de vindecări miraculoase. A vindecat un orb pe care mai întâi l-a spovedit şi l-a împărtăşit şi apoi i-a zis să iasă din biserică. Cei prezenţi au zis să-l ajute fiind orb, dar părintele i-a oprit zicându-le să-l lase să meargă singur. Ajungând la uşă bolnavul a zis: „Măi fraţilor, eu văs”. În acel moment i-a revenit vederea pentru toată viaţa. Un om paralizat la par a fost dus cu căruţa la mănăstire şi părintele i-a zis să coboare din căruţă. El a coborât şi de atunci a mers normal”, notau autorii cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”, apărută în Colecţia „Ortopraxia”, din 2008, cu binecuvântarea IPS Dr. Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului.
Un preot, pe nume David Stoica, de la Mănăstirea Sadinca, relata că şi-a dat seama la Prislop de puterea de vindecare a duhovnicului Arsenie, chiar şi după ce el murise.
„O copilă de patru ani, cu familia, venise la mormântul de la Prislop al părintelui Arsenie. Nu putea merge pe picioruşe. Era paralizată total. Stăteau cu toţii îngenunchiaţi în jurul mormântului cu frunţile lipite de pământ. Se rugau fierbinte, toţi, cu ochii închişi. Şi deodată văd copilaşul cum se ridică dintre ei, în picioare. Stătea aşa, cumva speriată, nevenindu-i să creadă că este adevărat. Pe urmă a început să sară într-un picior de parcă voia să se dezmorţească. Pe urmă a făcut câţiva paşi”, spunea părintele David, în cartea „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.
Preotul Serafim Bădilă, de la Mănăstirea Căişel, a spus că Arsenie Boca a avut darul clarviziunii.
„La una dintre primele întâlniri ale mele cu părintele Arsenie, dânsul mi-a zis păcatele în faţă, dar nu m-am supărat, pentru că mi-am dat seama că este un sfânt şi nu zice ca să mă batjocorească. Faţa îi strălucea şi nu te puteai uita la dânsul, aşa îi radia faţa de lumină. Era îndumnezeit. Pentru ce zic eu că avea darul clarviziunii? Am fost învăţător la clasele I – IV 20 de ani. Mi-a spus: tu trebuie să pleci de acolo. Să te duci să faci teologia. La aceasta eu i-am răspuns părintelui cu gândul, pentru că nu îndrăzneam cu vorba. În gândul meu am zis: nu mi-am strâns bani şi trebuie bani să faci o şcoală. Părintele mi-a spus: „Mă, îţi pui problema că n-ai bani? Are mama ta”. Fără să-i spun eu că tatăl meu a fost miner şi a trecut la cele veşnice şi mama mea a avut pensie, deci mă putea întreţine, pentru că fratele meu era căsătorit şi surorile mele erau la mănăstire. Deci mama din pensie mă putea ţine”, spunea preotul, potrivit autorilor cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.
Undeva la poalele muntelui, la intrare în Sinaia, la liziera unei păduri dese de brazi, se păstrează şi în zilele noastre un aşezământ monahal ridicat de părintele Arsenie Boca spre finele anilor `60. Aici, în această clădire, ascunsă de un imens gard din lemn, construită după planul părintelui, se află chilia unde Sfântul Ardealului a pictat icoane, a scris, s-a rugat şi în cele din urmă, în data de 28 noiembrie 1989, s-a ridicat la cer.
Acuzat că ar fi sprijinit membri ai Mişcării Legionare, călugărul a fost închis în arestul Siguranţei din Braşov, trimis să munceasă la Canalul Dunăre – Marea Neagră, în lagărele destinate zecilor de mii de deţinuţi politici.Arsenie Bocaa mai fost închis în Penitenciarele Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste,Arsenie Bocanu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Moartea lui a fost una învăluită de mister. De-a lungul timpului s-a spus că ar fi fost schingiuit de securiști, legat de un copac dintr-o pădure din Sinaia, ba chiar că ar fi fost otrăvit.
Cu toate acestea, măicuțele care au avut grijă de părinte până în ultima clipă spun că acesta a încetat din viață din cauze naturale și că și-a presimțit sfârșitul încă din toamna anului 1988, când și-a luat adio de la credincioșii de la Prislop.
„A murit de moarte naturală, nimeni nu l-a omorât. Sunt tot felul de povești, bazaconii, să mă iertați. Toată lumea adaugă folclor după folclor ca să înflorească, dar nu este adevărat.
Părintele a murit de moarte naturală. Am înțeles că a avut probleme cu inima încă din tinerețe. Chiar cu o lună înainte încă se plimba prin curte. Și-a prevăzut sfârșitul, e adevărat, și în 88 parcă și-a luat rămas bun din Prislop și în primăvara lui 89 din Drăgănescu, de la credincioșii de acolo. Dânsul știa că se va duce”, susține măicuța Maria.
Părintele Arsenie Boca a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului.
Mormântul său a devenit unul dintre cele mai aglomerate și cunoscute locuri de pelerinaj din România.