30 de ani de la Mineriadă. Ludovic Orban a depus coroane de flori: „S-au comis crime inimaginabile. Se vor găsi magistrații care să facă dreptate” (VIDEO, FOTO)
Premierul Ludovic Orban a declarat că nu e departe momentul în care procurorii care i-au anchetat pe tinerii ce au manifestat paşnic în Piaţa Universității, acum 30 de ani, vor dispărea din Parchet, iar apoi se vor găsi cu adevărat magistrații care să facă dreptate. În opinia sa, „brutalităţile şi crimele inimaginabile” săvârșite în iunie 1990, în Piață, au arătat „ura viscerală pe care au avut-o comuniştii care au confiscat Revoluţia faţă de oamenii care au lumina”. Șeful Guvernului a depus, sâmbătă dimineață, coroane de flori la Monumentul dedicat Mineriadei din 13-15 iunie 1990 şi la Monumentul „Kilometrul zero al democraţiei”.
Ludovic Orban, la 30 de ani de la Mineriadă: S-au comis brutalităţi şi crime inimaginabile. Se vor găsi magistraţii care să facă dreptate victimelor
Prim-ministrul Ludovic Orban catalogat drept „crime inimaginabile” violenţele din Piaţa Universităţii, din iunie 1990, și a susținut că acestea au demonstrat că puterea proaspăt instalată la acea vreme îi urăște pe cei care gândesc liber.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
„Dumnezeu să-i ierte pe cei care au comis brutalităţile şi crimele inimaginabile şi să ne aducem aminte cu drag de toţi cei care au ieşit în stradă să apere democraţia şi care au fost brutalizaţi, unii dintre ei omorâţi. Să-i ierte Dumnezeu, dar nu se poate ca procesul prin care trebuie condamnaţi cei care au fost vinovaţi să nu se finalizeze”, a declarat premierul.
Acesta și-a manifestat încrederea că procurorii care i-au anchetat pe studenți vor dispărea din Parchet și se vor găsi magistrați adevărați care să facă dreptat victimelor: „Eu cred cu tărie că, atunci când procurorii care făceau anchete împotriva studenţilor nevinovaţi şi a celor din Piaţa Universității vor dispărea din Parchet, şi lucrul acesta nu e departe, se vor găsi cu adevărat magistraţi care să facă dreptate românilor și tuturor celor care au fost victimele unei agresiuni neconstituţionale, care a fost de o gravitate ieşită din comun”.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
„Reprimarea brutală e cu atât mai gravă, cu cât manifestaţia era departe de a crea un risc. Ce s-a întâmplat arată ura viscerală pe care au avut-o comuniştii faţă de oamenii care au lumina, care au primit lumină în minte prin învăţătură și credinţă. Puterea proaspăt instalată s-a delegitimat instantaneu şi a arătat că nu respectă în niciun fel libertatea, drepturile democraţia şi, mai ales, a demonstrat că îi urăşte pe aceia care gândesc liber”, a mai afirmat Ludovic Orban.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Premierul a depus coroane de flori în Piața Universității, la 30 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990
Sâmbătă dimineață, prim-ministrul Ludovic Orban a depus coroane de flori în Piața Universității, la Monumentul dedicat Mineriadei din 13-15 iunie 1990 şi la Monumentul „Kilometrul zero al democraţiei”.
Premierul a venit însoţit de ministrul Educației, Monica Anisie, şi s-a întâlnit cu fostul preşedinte Emil Contantinescu.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Joi, și preşedintele Klaus Iohannis a depus coroane de flori în memoria victimelor din urmă cu trei decenii.
„Sunt unii care continuă să spună că a face dreptate nu mai ajută pe nimeni astăzi. Ei uită însă un lucru fundamental. România democratică și europeană s-a clădit în toți acești 30 de ani, pentru că au existat oameni care au luptat, care au crezut în forța celor mulți și de bună credință de a produce schimbare. Suntem datori să le fim veșnic recunoscători și să continuăm să apărăm statul de drept și valorile democratice. Avem obligația să respingem ferm și să sancționăm orice tentativă de ducere în derizoriu a istoriei și a memoriei tuturor celor care și-au dat viața pentru libertate și democrație”, a afirmat șeful statului atunci.