263 de unități de învățământ sunt în scenariul roșu. Monica Anisie: Sunt 11 județe în care nu avem nicio unitate în această situație (VIDEO)

Publicat: 13 09. 2020, 19:18

Un număr de 12.423 de unități de învățământ funcționează în scenariul verde, 4.915 în cel galben, iar 263 în roșu, a anunțat Monica Anisie, ministrul Educației, în declarația de presă de duminică, în care a făcut noi precizări despre debutul noului an școlar.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

263 de unități de învățământ sunt în scenariul roșu. Ce a declarat ministrul Educației

Potrivit demnitarei, 11 județe din țară nu au nicio unitate de învățământ în scenariul roșu. Este vorba despre Harghita, Caraș-Severin, Hunedoara, Ialomița, Bihor, Vâlcea, Tulcea, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Covasna și Vaslui.

„Aș vrea să vă spun că am avut acum o videoconferință cu inspectorii școlari generali tocmai pentru a afla ultimele detalii cu privire la începutul de an școlar. Mai întâi de toate, aș vrea să vă spun că sunt 11 județe în care nu avem nicio unitate de învățământ în scenariul roșu, și anume Harghita, Caraș, Hunedoara, Ialomița, Bihor, Vâlcea, Tulcea, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Covasna și Vaslui. În aceste județe, activitățile didactice se vor desfășura în scenariul verde sau în scenariul galben. De asemenea, vreau să vă anunț că la momentul acesta, în conformitate cu deciziile luate de către comitetele județene pentru situații de urgență sau Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, avem următoarea situație: 12.423 de unități de învățământ care funcționează în scenariul verde, 4.915 unități în scenariul galben și 263 de unități în scenariul roșu”, a declarat Monica Anisie.

Ea a explicat că „suntem într-un proces dinamic, tocmai de aceea la București s-a realizat de urgență întrunirea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, pentru a identifica acolo unde este cazul anumite situații și a lua o nouă decizie, în sensul în care consiliul de administrație al unității de învățământ a făcut o nouă propunere. Această nouă propunere vine din cauza situației epidemiologice în anumite unități de învățământ”.

Monica Anisie, „apel către întreaga societate”

În aceeași conferință de presă, ministrul Educației a lansat „un apel către întreaga societate”. „Ne aflăm într-o situație dificilă și aș vrea să punem umărul cu toții la revenirea copiilor în spațiul școlii”, a spus ea.

„Aș vrea să fac un apel către întreaga societate. Ne aflăm într-o situație dificilă și aș vrea să punem umărul cu toții la revenirea copiilor în spațiul școlii. Copiii își doresc să vină la școală. Profesorii își doresc să își revadă elevii. Fac apel la toată lumea să încetăm să politizăm în vreun fel Educația în aceste momente. Este nevoie de întreaga societate, de responsabilitatea noastră a tuturor și este nevoie să fim împreună. Dacă suntem împreună, se poate să facem educație. Lăsând la o parte toate implicațiile politice, vom reuși să avem în spațiul școlii copii în siguranță, vom reuși să avem în spațiul școlii cadre didactice pregătite pentru a desfășura activitățile didactice”, a adăugat ministrul Monica Anisie.